Cum poţi plăti mai puţin pentru energia electrică fără să schimbi furnizorul

Cum poţi plăti mai puţin pentru energia electrică fără să schimbi furnizorul

Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei, a explicat pentru Agerpres ce pot face consumatorii români de electricitate pentru a plăti mai puţin de la 1 ianuarie, fără să fie nevoiţi să îşi schimbe furnizorul.

„Odată cu liberalizarea activităţii de furnizare a energiei electrice către clienţii casnici, este foarte important ca toţi consumatorii să încheie contracte pe piaţa concurenţială, fie cu furnizorul actual, fie cu alt furnizor. Consumatorilor casnici care nu optează pentru o ofertă concurenţială li se va furniza în continuare energie electrică, în regim de serviciu universal, în condiţii care ar putea fi însă mai puţin avantajoase decât cele din ofertele concurenţiale", a declarat Chiriţoiu pentru Agerpres.

Acesta a dat exemplul facturilor la gaze, care au scăzut pentru cei care au încheiat contracte noi.

„Va amintiţi că în iulie, când s-a liberalizat activitatea de furnizare a gazelor naturale către clienţii casnici, am atras atenţia că se pot plăti facturi mai mici cu până la 150 lei pe lună de iarnă în cazul în care consumatorii casnici schimbă furnizorul sau contractul. Similar este şi pe piaţa energiei electrice: consumatorii trebuie să se informeze, să compare preţurile şi condiţiile contractuale ofertelor concurenţiale şi să aleagă oferta pe care o consideră a fi cea mai bună", a arătat oficialul Concurenţei. 

Acesta a mai spus că reprezentanţii instituţiei pe care o conduce vor fi foarte atenţi la modul în care decurge procesul de liberalizare, astfel încât să preîntâmpine eventuale acţiuni de blocare a migraţiei clienţilor către alţi furnizori.

„Acţiunile de monitorizare a pieţelor de energie electrică şi gaze naturale vor continua în perioada următoare şi vom interveni prin utilizarea tuturor instrumentelor legale pe care le avem la dispoziţie, în principal prin investigarea cazurilor de abuz de poziţie dominantă şi a înţelegerilor anticoncurenţiale. De asemenea, vom continua colaborarea cu Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei şi cu Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, pentru a preîntâmpina eventualele comportamente incorecte ale furnizorilor de energie electrică", a completat preşedintele Consiliului Concurenţei.

De la 1 ianuarie 2021, piaţa de energie electrică va fi complet liberalizată, iar ANRE nu va mai stabili preţurile pentru consumatorii casnici, acestea fiind calculate de furnizorul tradiţional şi se vor numi preţuri de serviciu universal.

Sursa: adevarul.ro

Stirea anterioara

FC Botoșani se află în cantonamentul de iarnă! Vezi primele meciuri de la reluarea sezonului

Stirea Urmatoare

Conducători auto depistați în timp ce efectuau transport neautorizat de persoane. Vezi ce sancțiuni au primit!

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.