ANAF: Firmele se pot constitui în grupuri fiscale unice, chiar dacă sunt administrate de autorităţi fiscale diferite

ANAF: Firmele se pot constitui în grupuri fiscale unice, chiar dacă sunt administrate de autorităţi fiscale diferite

Firmele stabilite în România, independente din punct de vedere juridic, dar aflate în strânsă legătură din punct de vedere financiar, economic și organizatoric, se pot constitui în grupuri fiscale unice pentru plata TVA, chiar dacă persoanele impozabile sunt administrate de organe fiscale diferite, a anunțat, marți, Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF), într-un comunicat de presă.

Până în prezent, un grup de persoane impozabile, care își desfășura activitatea în România, oferea posibilitatea ca acestea să se constituie în grupuri fiscale unice, cu condiția ca acestea să aplice pentru aceeași perioadă fiscală și să fie administrate de același organ fiscal competent.

„Un grup de persoane impozabile stabilite în România, independente din punct de vedere juridic, dar aflate în strânsă legătură din punct de vedere financiar, economic și organizatoric, poate opta să fie tratat de către Agenția Națională de Administrare Fiscală drept grup fiscal unic pentru TVA, chiar dacă persoanele sunt administrate de organe fiscale diferite", notează ANAF.

Potrivit sursei citate, prin intermediul acelorași Norme metodologice, s-au modificat regulile de întocmire a primului decont de TVA de către membrii grupului fiscal, după ieșirea acestora din grup, respectiv a operațiunilor care se înscriu în decont.

„Prin Normele Metodologice de aplicare a Titlului VII 'Taxa pe valoarea adăugată' din Codul Fiscal, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1/2016, cu modificările și completările ulterioare, a fost eliminată condiția ca din grupul fiscal unic să facă parte doar contribuabili administrați de același organ fiscal. Totodată, prin Ordinul președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 3775/2015 pentru aprobarea unor competențe speciale ale organului fiscal central, cu modificările și completările ulterioare, s-a stabilit că organul fiscal competent pentru administrarea reprezentantului grupului fiscal unic este competent să administreze obligațiile fiscale datorate de toți membrii grupului", se precizează în comunicatul citat.

ANAF subliniază că, în acest context, procedura de implementare și de administrare a grupului fiscal unic, aprobată anterior prin OPANAF nr. 607/2013, trebuie actualizată, astfel că s-a întocmit „Proiectul de ordin al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală privind aprobarea Procedurii de implementare și de administrare a grupului fiscal unic, precum și pentru aprobarea modelului și conținutului unor formulare".

Stirea anterioara

A început să-şi renoveze casa, dar, când a dărâmat un perete, a descoperit grozăvia! - FOTO

Stirea Urmatoare

Spectacol pentru adulți al Teatrului din Galaţi la Teatrul „Vasilache”: „Natură moartă cu nepot obez”

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.