Zece simboluri ale Crăciunului și semnificația lor

Zece simboluri ale Crăciunului și semnificația lor

Cu toții așteptăm în fiecare an sărbătorile de iarnă, în special Crăciunul. Este acea perioadă din an în care ne aducem aminte cu plăcere de copilărie, de împodobirea bradului și respectăm tradițiile. Iată semnificația celor mai importante zece simboluri ale Crăciunului:

Bradul de Crăciun
Despre bradul de Crăciun s-au scris multe, dar în primul rând el reprezintă simbolul speranței și al vieții veșnice, fiind verde pe tot parcursul anului. Se spune că acele bradului îndreptate în sus simbolizează legătura omului cu Dumnezeu.

Cadourile de Crăciun
Cadourile ne reamintesc că Hristos a fost un dar dat omenirii de către Dumnezeu. Obiceiul darurilor de Crăciun provine din exemplul celor trei magi care au urmat steaua pentru a i se închina lui Iisus. Ei i-au oferit fiului lui Dumnezeu, ca unui împărat: aur, smirnă și tămâie.

Șosetele de Crăciun
Se spune că un țăran sărac trăia fericit într-o căsuță din Myra, Patara, orașul Sfântului Nicolae, împreună cu soția și cele trei fiice ale lor. Dar fericirea familiei s-a destrămat când soția lui a murit răpusă de o boală necruțătoare, lăsându-l singur ce cele trei fiice de crescut. Toate treburile gospodăriei au căzut pe umerii fetelor, în timp ce tatăl lor trudea ca să le asigure traiul. Când fiicele au ajuns la vârsta căsătoriei, bietul tată a devenit și mai deprimat pentru că știa că nu își poate mărita fiicele cu bărbați buni, pentru că nu aveau zestre. Între timp, Sfântul Nicolae a aflat de povestea acestei familii și a decis să îi ajute, dar voia să o facă în secret. Așa că s-a dus într-o seară la casa omului cu un sac de galbeni și a așteptat ca familia să adoarmă înainte de a-i pune sacul pe geam, în casă.  În acea noapte, fiicele au agășat șosetele proaspăt spălate de șemineu, ca să se usuce. După ce toată lumea a adormit, Sfântul Nicolae a aruncat punga cu galbeni pe geamul lor, iar aceștia au căzut în șosete.

Culorile Crăciunului
Culoarea roșie simbolizează sângele vărsat de Iisus pentru păcatele noastre, verdele simbolizează viața eternă, iar auriul este o expresie a regalității lui Hristos.

Lumânările
Acestea sunt folosite ca niște decorațiuni tradiționale de Crăciun, aducând lumină și căldură în iernile reci. Se mai spune că lumânările aprinse de Crăciun simbolizează Steaua din Betleem.

Coroana din crengi de brad
Această tradiție creștină, originară din practicile luterane, simbolizează trecerea celor patru săptămâni din postul Crăciunului. Este de obicei, o coroniță orizontală cu patru lumânări, uneori având o a cincea lumânare în mijloc. În fiecare duminică de post se aprinde câte o lumânare, iar cea din mijloc, ce simbolizează lumina Domnului, se aprinde în Ajunul Crăciunului sau în prima zi de Crăciun.

Acadeaua în formă de baston
Atunci când are curba în partea de sus, bastonul de Crăciun arată asemenea toiagului unui pastor, întrucât Iisus este pastorul oamenilor. Când este întoarsă la 180 de grade, acadeaua reproduce litera J, inițiala numelui Iisus în limba engleză (Jesus). Culorile roșu și alb îmbinate în spirală la bastoanele tradiționale de Crăciun simbolizează fraternitatea oamenilor pentru credința creștină: culoarea albă a acestuia exprimând natura pură și lipsită de păcate a lui Iisus, iar culoarea roșie semnifică sângele vărsat de Iisus pentru omenire.

Floarea Poinsettia
Poinsettia, cunoscută și sub numele de Floarea Crăciunului sau Crăciuniță, este o plantă pe care o găsești în aproape toate casele în perioada Sărbătorilor de iarnă. Legenda spune că niște copii săraci din Mexic au vrut să ii ofere un cadou lui Iisus și pentru că nu aveau altceva i-au dus câteva buruieni. În mod miraculos, din aceste buruieni a înflorit o Crăciuniță roșie, iar de atunci planta a devenit o tradiție de Crăciun.

Cărțile poștale
Cărțile poștale pentru Crăciun au apărut pentru prima dată în Anglia, în anul 1843 fiind, inițial, create de copiii care încercau să își exerseze abilitatea de a scrie. Cu ocazia Crăciunului, ei au descoperit un mod de a-și felicita părinții. Sursa: unica.ro

Stirea anterioara

A început să-şi renoveze casa, dar, când a dărâmat un perete, a descoperit grozăvia! - FOTO

Stirea Urmatoare

Jandarmii botoșăneni vor fi în mijlocul cetățenilor la manifestările de Sf. Gheorghe

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.