Superstiţii de Valentine's Day. Ce trebuie să faci pe 14 februarie ca să ai noroc în dragoste

Superstiţii de Valentine's Day. Ce trebuie să faci pe 14 februarie ca să ai noroc în dragoste

Este normal ca într-o sărbătoare care este asociată iubirii, cele mai multe superstiţii să fie legate de acest sentiment, de găsirea sufletului pereche sau a persoanei care îţi este hărăzită, de încercarea de a desluşi tainele cele mai râvnite ale viitorului, cele interzise.

14 februarie era ziua în care se ţinea sărbătoarea română cunoscută sub numele de Lupercalia în timpul căreia bărbaţii tineri trăgeau la sorţi pentru a decide cu care fată vor rămâne.

În Danemarca, de Sfântul Valentin, ghiocei presaţi sunt trimişi nu persoanei iubite, ci celor mai dragi prieteni.

În anumite ţări, există obiceiul ca femeile tinere să primească un cadou vestimentar de la un potenţial pretendent, cadou echivalent cu o cerere în căsătorie. În consecinţă, păstrarea sau refuzarea acestuia devin echivalente cu un accept sau un refuz al respectivei cereri în căsătorie.

În Ţara Galilor, în vremuri de demult, cadoul ideal prin care îţi puteai manifestă dragostea era reprezentat de ... linguri. Există obiceiul ca îndrăgostiţii să sculpteze linguri din lemn pe care le dăruiau persoanei iubite în ziua de 14 februarie. Pe suprafaţă lingurilor erau sculptate motive diverse precum inimioare şi chei ce aveau o semnificaţie deosebită: “tu eşti cel care deschizi inima mea!”.

Abia în 1537 ziua Sfântului Valentin a fost declarată în mod oficial sărbătoare de către regele Angliei, Henry al VIII-lea. Tot pe 14 Februarie, indigenii din Hawaii l-au ucis pe căpitanul James Cook, faimosul explorator şi navigator britanic.

Superstiţii despre iubire, destin şi căsătorie în ziua Sfântului Valentin
Dacă vezi o veveriţă în acea zi, mare atenţie la bărbatul cu care te vei mărită. Se crede că va fi un bărbat zgârcit şi exagerat de econom.

În cazul în care vrei să afli cine va fi viitorul tău soţ, scrie numele pretendenţilor tăi pe bucăţi mici de hârtie pe care le înrolezi în interiorul unor bile de pământ sau lut. Da-le drumul în apă şi prima bilă care va ieşi la suprafaţă este cea care conţine numele viitorului tău soţ.

O serie de superstiţii moderne tind să le înlocuiască pe cele mai vechi:
dacă tăi mărul în jumătate, numărul seminţelor pe care le găseşti în interiorul mărului îţi indică numărul copiilor pe care îi vei avea.

dacă vei fi trezită din somn de sărutul unei persoane dragi în dimineaţa Sfântului Valentin, înseamnă că vei avea noroc în dragoste de-a lungul acelui an.

în dimineaţă Sfântului Valentin primul nume al persoanei pe care îl auzi la radio sau la tv sau îl citeşti în ziar va fi numele persoanei cu care te vei căsători.

VALENTINE'S DAY: Cele mai frumoase mesaje şi felicitări de Ziua Îndrăgostiţilor
dacă vezi un stol de porumbei albi în aceeaşi zi înseamnă că vei avea o căsnicie îndelungată, frumoasă şi liniştită. Dacă se întâmplă însă să vezi un liliac, soţul tău va fi cel mai probabil jucător de baseball.

dacă se întâmplă să găseşti o mănuşă în ziua Sfântului Valentin, se spune că ursitul tău ar trebui să găsească şi el cealaltă mănuşă chiar în aceeaşi zi.

Mai există şi o altă metodă de a află numele viitorului soţ: gândeşte-te la 5-6 persoane pe care îi consideri parteneri potriviţi pentru căsătorie şi enumără-le numele în gând. În acest timp, răsuceşte codiţă mărului. Numele celui pe care l-ai avut în gând atunci când s-a rupt codiţă mărului este numele persoanei care îţi este sortită.

Este normal că într-o sărbătoare care este asociată iubirii, cele mai multe superstiţii să fie legate de acest sentiment, de găsirea sufletului pereche sau a persoanei care îţi este hărăzită, de încercarea de a desluşi tainele cele mai râvnite ale viitorului, cele interzise.

Vă prezentăm câteva dintre cele mai cunoscute superstiţii şi obiceiuri ale altor meleaguri din ziua Sfântului Valentin:

Cum afli care îţi va fi ursitul

În timpul Evului Mediu, fetele tinere nemăritate obişnuiau să consume mâncăruri neobişnuite în ziua Sfântului Valentin pentru a-şi visa ursitul. De asemenea, tot în această perioada, se credea că prima persoană de gen opus pe care o întâlneai în dimineaţă Sfântului Valentin era şi persoană cu care te vei căsători. Unele persoane cred şi astăzi în această metodă de a-l vedea pe cel hărăzit.

Dacă o femeie vrea cu orice preţ să vadă chipul viitorului sau soţ şi o cantitate suficientă de "sânge rece" îi curge prin vene, atunci poate să recurgă la o metodă care îi poate speria chiar şi pe cei mai curajoşi: poate să-l conjure pe acesta să apară la miezul nopţii, în ajunul Zilei de sf. Valentin, într-o locaţie mai puţin obişnuită: într-un cimitir cu biserica (sau capela). În timp ce face înconjurul bisericii de 11 ori, murmură o anumită incantaţie menită să provoace spiritul viitorului soţ să apară.

Conform unui obicei mai vechi, în ajunul sărbătorii Sfântului Valentin, tinerele fete care doreau să vadă chipul celui ursit în vis, trebuiau să pun un bucheţel de rozmarin înăuntrul pernei. Pe de altă parte, conform unei alte superstiţii, în funcţie de păsările pe care le vezi în ziua Sfântului Valentin (dacă eşti persoană de sex feminin) îţi vei află şi destinul tău marital. În vremuri de demult, dacă o femeie vedea în ziua de Sfântul Valentin un măcăleandru zburând deasupra capului -acest lucru era considerat drept semn că se va mărită cu un marinar, iar dacă vedea o vrabie -însemna că se va mărită cu un bărbat sărac, fiind totuşi extrem de fericită. Un cintezoi care zbura deasupra unei anumite femei înseamnă că acea femei se va mărită cu un bărbat bogat, conform garbo.ro.

Culoarea păsării era şi ea foarte importantă, fiind un indiciu extrem de preţios în desluşirea viitorului în iubire:

pasăre neagră - semn că vei avea că soţ un bărbat vesel
pasăre albastră - semn că vei avea că soţ un bărbat un preot sau un slujitor al bisericii
forfecuţa galbenă (o specie de pasăre care se găseşte în Marea Britanie) – soţul tău va fi o persoană raţională şi practică. Nu uitaţi aşadar să priviţi deasupra voastră de Valentine's Day!

Stirea anterioara

Tigaia de teflon poate fi periculoasă

Stirea Urmatoare

A început modernizarea unui nou drum județean de piatră - FOTO

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.