Pogorârea Duhului Sfânt. Ce este interzis total de Rusalii

Pogorârea Duhului Sfânt. Ce este interzis total de Rusalii

În această sfântă zi de duminică creștinii ortodocşii sărbătoresc Pogorârea Sfântului Duh peste sfinţii apostoli. Această sărbătoare mai este cunoscută ca Duminica Mare sau Rusaliile, iar în acest an pică duminică, 20 iunie, adică azi și mâine, luni, 21 iunie.

Duminică, creștinii ortodocși celebrează Rusaliile. Numită și Duminica Mare, aceasta este o sărbătoare extrem de importantă în calendarul ortodox de astăzi, 20 iunie și mâine. Pentru această zi există mai multe tradiții și obiceiuri care trebuie să le respecte. Ce este permis, dar mai ales interzis duminică.

Pogorârea Duhului Sfânt sau Rusaliile este sărbătoarea creștină care sărbătorește pogorârea Sfântului Spirit asupra ucenicilor lui Hristos. Nu are dată fixă și se celebrează la 50 de zile după Înviere.

Tradiții și obiceiuri de Rusalii, ce este interzis astăzi
Potrivit tradiției vechi românești, cei care nu vor respecta sărbătoarea Rusaliilor vor avea de-a face cu Ielele tot anul, adică spirite malefice care fac rău. Conform tradiției, în zilele de Rusalii este interzis să faceți treburi casnice, cum ar fi spălatul rufelor sau curățenie în această zi sfântă.

De asemenea, obiceul mai spune că nu este bine să mergi la câmp, pentru că Ielele te pot prinde şi pedepsi. Mai mult, în această zi nu se intră în vie, nu se merge în locuri pustii, mai ales pe langă păduri sau fântâni fiindcă te poţi întâlni cu spiritele rele în calea ta  și te pot îmbolnăvi de boala denumită popular “luat din Rusalii”.

Totodată, nu este bine să te urci în pomi sau să vizitezi locuri înalte şi nici să călătoreşti departe de casă. Dacă faci, totuşi, aceste lucruri, pune-ţi în buzunar sau în sân pelin, pentru a te proteja de mânia Ielelor.

Cine lucrează în ziua de Rusalii poate fi pedepsit de puterea Ielelor, pentru că nu sărbătorește cum trebuie această zi.

La se mai păstrează tradiția conform căreia credincioșii trebuie să ducă la sfințit crenguțe de tei și nuc, urmând să  împodobească cu ele casele și icoanele. În anumite zone, pe lângă tei și nuc, credincioșii mai folosesc leuștean, usturoi și pelin.

Credincioșii obișnuiesc să poarte în sân sau în buzunare aceste ierburi, pentru a nu fi “luați din Rusalii” sau amenințați de către Ielele neiertătoare.

Ce e bine să faci de Rusalii
În aceste zile, este bine să ungi ușile cu usturoi pentru ca locuinţa să fie păzită de rele şi ghinion tot restul anului. De asemenea, pentru a ţine duhurile rele la distanţă de gospodăriile lor, oamenii îşi pun în case pelin şi usturoi. În zilele de Rusalii, este bine să pui frunze de pelin în toate băuturile pe care le consumi, mai puţin în apă.

De la Duminica Rusaliilor, timp de noua săptămâni, nu este bine să culegi plante de leac.

Cine sunt Rusaliile
Potrivit credinţei populare, „Rusaliile” sunt spirite rele, numite şi iele. Ele stau pe pământ o lună, timp în care nu pot fi văzute de oameni.

Pe acolo pe unde trec, Rusaliile lasă în urmă boli, pagube şi necazuri. Ele umblă îmbrăcate în alb, dansează în văzduh şi caută locuri pe unde nu calcă piciorul omului. Locurile prin care ele dănţuiesc rămân neroditoare.

Stirea anterioara

„UE 4YOUTH” – proiect de diseminare a informației europene către tineri - FOTO

Stirea Urmatoare

Adolescentă ajunsă la spital în urma unui accident rutier pe un drum din județ - FOTO

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.