Lansare volum de poezii – debut „OAMENI, ANOTIMPURI, STĂRI, Mozaic de lumini și umbre”

Lansare volum de poezii – debut „OAMENI, ANOTIMPURI, STĂRI, Mozaic de lumini și umbre”

Ziua Mondială a Cărții va fi sărbătorită în acest an la Colegiul Național „A. T. Laurian” cu o lansare a unui volum de poezii, intitulat „OAMENI, ANOTIMPURI, STĂRI, Mozaic de lumini și umbre”, aparținând Cristinei Rîznic, profesor la această unitate de învățământ.

Evenimentul va avea loc pe 22 aprilie, ora 13, în Sala de marmură, parter, corpul B al colegiului secular, și se adresează cititorilor care cred că  poezia poate fi un spațiu de liniște, regăsire, adevăr, introspecție și reconectare. O carte despre viață, așa cum este ea, asemenea unui mozaic fragil. Uneori zbor, alteori cădere, dar mereu în căutarea luminii.

Ilustrațiile realizate de artistul plastic Ioana-Gina Poleac completează vizual universul poetic, propunând un dialog între imagine și cuvânt.

Prefața este semnată de Florentin Țuca, „un aristocrat al Dreptului”, care surprinde dimensiunea meditativă, bucuriile simple și momentele de reflecție.

Evenimentul va fi moderat de Iustina Irimia-Cenușă, profesor și artist popular renumit, într-un cadru nonformal, conceput ca un dialog al artelor, care își propune să favorizeze dialogul autentic cu publicul.

Atmosfera va fi întregită de un moment muzical susținut de elevi ai colegiului: Magda Batalan-voce, Rareș Ciomaga-chitară, Alexandru Rotaru-percuție, Andrei Gheorghiu- voce.

O întâlnire între cuvânt, imagine și sensibilitate, unde lumina și umbra coexistă într-un echilibru fragil. „Pășește încet !”

Stirea anterioara

Șofer de 71 de ani, depistat la volan cu permisul suspendat

Stirea Urmatoare

Doar 10 vizitatori pe zi! Restricții dure pentru pelerinii români pe Muntele Athos, în urma mai multor incidente

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.