Festivalul Tradiţiilor Meşteşugăreşti ediția a II-a, în acest sfârșit de săptămână, la Dorohoi

Festivalul Tradiţiilor Meşteşugăreşti ediția a II-a, în acest sfârșit de săptămână, la Dorohoi

Primăria Municipiului Dorohoi, Consiliul Local Dorohoi, Casa Municipală de Cultură Dorohoi  și Asociaţia Meşterilor Populari din Moldova organizează în perioada 29-31 august 2014 în centrul Municipiului Dorohoi cea de-a II-a ediție a Festivalului Tradițiilor Meșteșugărești. Deschiderea oficială a Festivalului va avea loc vineri, 29 august, la orele 11:00, în prezența oficialităților locale, a organizatorilor și a meșterilor populari invitați. De asemenea, precizăm faptul că la deschidere va fi prezentă și Doamna Dr. Angela Paveliuc-Olariu, reputat etnolog botoșănean și membru de onoare al asociației noastre, care, decenii la rând, a studiat meșteșugurile tradiționale românești, publicând lucrări de referință în acest domeniu.

La Festivalul de la Dorohoi vor participa circa 40 de meșteri și creatori populari din 10 județe ale țării care vor ilustra, inclusiv prin demonstrații practice, următoarele meșteșuguri: olărit și ceramică decorativă, prelucrarea lemnului, pieilor și a osului, port popular, confecționarea textilelor și a împletiturilor din nuiele și sfoară, ouă încondeiate, icoane și pictură naivă, croșetă, podoabe și bijuterii, produse culinare tradiționale, leacuri din plante medicinale și artă decorativă. Festivalul vizează, în primul rând, păstrarea şi valorificarea valenţelor tradițiilor meșteșugărești străvechi, dar și aducerea în fața publicului a noilor tendințe ce ilustrează acest segment important al civilizației arhaice românești.

Vezi lista meșterilor invitați la Dorohoi:

Ceramică și olărit

Iacinschi Eusebiu, Botoşani

Paşcaniuc Dumitru, Marginea-Suceava

Lemn şi mobilier

Apalaghiei Maricel, Hulub-Dângeni-Botoşani

Pr. Ioniţă Vasile, Dumbrăveni-Suceava

Moldovan Virgil, Mănăstirea Humor-Suceava

Neamţu Vasile, Nemţişor-Neamţ

Paşaniuc Sorin, Hlincea-Ciurea-Iaşi

Industrie casnică

Zoiţanu Maria, Mihai Viteazul-Ungureni-Botoşani

Cojocaru Aurica, Mihai Viteazul-Ungureni-Botoşani

Racu Aurica, Ibănești-Botoșani

Târliman Elena, Ibănești-Botoșani

Hojbotă Veronica, Mănăstirea Humor-Suceava

Prelucrarea pielii

Ciubotăriţa Constantin, Joldeşti-Vorona-Botoşani

Dudanu Vasile, Suseni-Grumăzeşti-Neamţ

Vasiliu Constantin, Iași

Ilioaia Ioan, Ruginoasa-Iaşi

Ouă încondeiate

Ciuvercă Aurelia, Paltin-Vatra Moldoviţei-Suceava

Aneci Aurica, Paltin-Vatra Moldoviţei-Suceava

Uhrenciuc Valentina, Moşna-Iaşi

Icoane şi pictură naivă

Mihoreanu Teofilia-Lăcrămioara, Botoşani

Lupu Maria, Osoi-Iaşi

Grunzu Ana, Tomeşti-Iaşi

Csukat Ștefan, Huși-Vaslui

Tofan Mircea și Mariana, Huși-Vaslui

Împletituri

Matraş Valentin, Vorona-Botoşani, nuiele

Enache Gabriela, Balş-Iaşi, sfoară

Ciolan Ana, Iaşi, croşetă

Ciocârlan Elena, Ştefan cel Mare-Neamţ, sfoară

Podoabe

Vasiliu Maria, Târgu Neamţ-Neamţ

Solomon Doina, Roman-Neamţ

Blidirişanu Petruţa, Roman-Neamţ

Vîlcu Vasile, Iași

Gheorghian Elena, Suceava

Produse culinare tradiţionale

Neculai Ana, Văratec-Neamţ, dulceață

Onu Andrei, Bascov-Argeş, turtă dulce

Şinca Vasile, Brăila, legume la borcan

Imre Fabian, Corund-Harghita, kurtos

Măşti

Ciocârlan Vasile, Ştefan cel Mare-Neamţ

Prelucrarea osului

Zofotă Gheorghe, Gura Humorului-Suceava

Leacuri din plante

Radu I. Costel, Măgurele-Prahova

Artă decorativă

Postârnac Eugenia, Vaslui

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Autorități puse în alertă după ce un copil a rămas blocat într-un apartament din Dorohoi. Pompierii au intervenit cu autoscara - FOTO

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.