Festivalul Mamaia 2013. Surprize, surprize. Similea vs. Chiriac

Festivalul Mamaia 2013. Surprize, surprize. Similea vs. Chiriac

După ce organizatorii au obţinut finanţarea pentru Festivalul Mamaia, au început pregătirile. Fiind o ediţie jubiliară, vor intra în competiţie doar concurenţii care au câştigat premii la Mamaia în anii trecuţi.

În exclusivitate pentru „ring", preşedintele juriului, Mădălin Voicu, a dezvăluit cum se va desfăşura această ediţie, mai ales că va fi organizată pe ultima sută de metri: „Era păcat să nu se aprobe bugetul pentru această ediţie jubiliară. Vor fi două etape şi finala, în sensul că trei zile sunt alocate festivalului. Atât la Creaţie, cât şi la Interpretare, vor intra în concurs artişti şi piese care au ieşit pe primele trei locuri de-a lungul anilor. Practic, va fi o competiţie între câştigătorii Festivalului Mamaia atât la Secţiunea Interpretare, cât şi la Creaţie.  Cea de-a treia seară va fi de gală. Vor fi şi premii, a căror valoare n-am stabilit-o încă, dar şi un recital, sperăm să reuşim să-l aducem pe Giani Morandi". „Vor veni doar cei care sunt disponibili" Festivalul-concurs va avea loc în perioada 29-31 august, iar nume importante din muzica uşoară care au debutat pe scena de la Mamaia vor fi invitate de organizatori să reintre în competiţie. „Noi îi vom contacta pe toţi cei care, de-a lungul anilor, au fost câştigători pe scena de la Mamaia, dar vor veni doar cei care sunt disponibili, care nu au alte angajamente. Mulţi au murit, alţii au plecat din ţară...", a adăugat Mădălin Voicu. „Nu avem bani pentru folclor, e bine măcar că s-a reuşit să se obţină bani pentru muzica uşoară." - MĂDĂLIN VOICU 50 de ani au trecut de când a avut loc prima ediţie a Festivalului Naţional de Muzică Uşoară Mamaia Sursa: ziarulring.ro

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Furtuna Renata, care face ravagii în aceste zile în Europa, se îndreaptă spre România. Va aduce frig, ploi şi vijelii puternice

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.