Două spectacole de  Crăciun cu grupul Cheia Sol

Două spectacole de Crăciun cu grupul Cheia Sol

Pentru că ai fost alături de ei la toate spectacolele pe care le-au susținut în oraș, pentru că le-ai ținut pumnii strânși la concursurile din țară și din străinătate de la care s-au întors cu multe premii, pentru că, toată vara, ai cântat și ai dansat cu ei în parc, acum, la final de an ți-au pregătit nu unul, ci două spectacole dedicate sărbătorilor de iarnă.

Primul spectacol va fi pus în scenă de junorii grupului Cheia Sol, vineri, 21 decembrie, de la ora 18.00, la Teatrul „Mihai Eminescu”. Spectacolul intitulat “Fabrica de jucării a lui Moș Crăciun” este de fapt o poveste muzicală coordonată de  Oana Pușcașu. Evenimentul se adresează mai cu seamă celor mai mici dintre botoșăneni, dar merită văzut și de bunicii și părinții care îi vor însoți pe pitici la teatru.

Distribuția spectacolului “Fabrica de jucării a lui Moș Crăciun” este următoarea: Oana Tăbultoc, Alexandru Chiriac, Isabela Pamparău, Ioana Frăsinescu, Amalia Hrom, Andreea Prisacariu, Larisa Ailoaie, Gabriel Șobachi, Diana Mic, Ana Lhea Arcalianu, Alexia Pughiuc, Anamaria Apetrei, Patricia Șovan, Ayleen Ivasciuc, Cezara Noroc, Madalina Rusu si…Mos Craciun!

Cel de-al doilea spectacol intitulat “Gala copiilor talentați Cheia Sol” va avea loc sâmbătă, 22 decembrie,  tot pe scena teatrului “Mihai Eminescu”, de la ora 18.00, însă protagoniști vor fi adolescenții grupului. Ei vor depăna amintiri alături de publicul prezent, vor împărți vise și vor transmite multă, multă iubire așa cum au făcut-o  încă de când au intrat în grup.

Distribuția spectacolului “Gala copiilor talentați Cheia Sol” este următoarea: Miruna Buză, Costinel Bălan, Alexandra Mera, Ioana Mititelu, Diana Cozma, Perla Scripcariu, Cosmina Cozma.

Ca în fiecare an, grupul Cheia Sol s-a bucurat în pregătirea spectacolelor de sprijinul puternic oferit de actorul Marius Rusu căruia toți copiii îi transmit în cor mii de mulțumiri.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

AJOFM Botoșani pregătește prima Bursă a locurilor de muncă din anul 2024. Vezi detalii!

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.