Calinic Botoşăneanul - Slujire arhierească la Mănăstirea Hadâmbu - FOTO

Calinic Botoşăneanul - Slujire arhierească la Mănăstirea Hadâmbu - FOTO

În Duminica a IV-a după Paşti, pe 29 aprilie 2018, Preasfinţitul Părinte Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, va oficia Sfânta Liturghie la Mănăstirea Hadâmbu.

Pelerinii se pot închina cu acest prilej la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, aflată în biserica-monument a aşezării monahale, precum şi la racla cu moaştele mai multor sfinţi ai Bisericii: Sfântul Ioan Iacob de la Neamţ, Sfânta Fericita Agafia, Sfântul Mucenic Alexandru Romanul, Sfântul Ierarh Luca al Crimeii, Sfântul Ierarh Filaret de Cernigov, Sfânta Maria Magdalena, Sfinţii Prunci ucişi de Irod şi SFântul Gavriil Athonitul.

La final, Preasfinţitul Calinic Botoşăneanul va citi o rugăciune de dezlegare, iar apoi pelerinii vor fi invitaţi la o agapă frăţească.

Amintim că pe 29 aprilie 2018, Preacuviosul Părinte Arhimandrit Nicodim Gheorghiţă, stareţul Mănăstirii Hadâmbu, împlineşte 54 de ani! Dumnezeu să-i dăruiască multă sănătate pentru a continua slujirea rânduită de Dumnezeu prin rugăciunile Maicii Domnului şi ale Sfinţilor!

Stirea anterioara

Biblioteca din Parcul Curcubeului

Stirea Urmatoare

Sancțiuni de peste 6.000 de lei în urma unor controale ale Serviciului de Investigare a Criminalității Economice

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.