Vizită de lucru a ministrului Mediului, Apelor și Pădurilor, Mircea Fechet, în județul Botoșani

Vizită de lucru a ministrului Mediului, Apelor și Pădurilor, Mircea Fechet, în județul Botoșani

Aflat în vizită în județul Botoșani, Mediului, Apelor și Pădurilor, Mircea Fechet, a participat la o întâlnire de lucru cu reprezentanții unităților administrativ-teritoriale din județul Botoșani, organizată de Instituția Prefectului – Județul Botoșani, astăzi, în sala Nicolae Iorga din Palatul Administrativ.

La întâlnirea cu primarii din județul Botoșani au participat și directorii de deconcentrate subordonate Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor.

În cadrul ședinței de lucru cu primarii din Județul Botoșani și directorii de deconcentrate subordonate Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, s-a discutat despre proiectele și inițiativele din domeniul mediului, precum protecția mediului, managementul deșeurilor, protecția naturii și conservarea biodiversității.

Tot în cursul zilei de luni, 23 octombrie 23, a mai avut loc o întâlnire la Prefectura Botoșani  între ministrul Mediului și reprezentanții autorităților județene.

În cadrul întrevederii s-a discutat despre programele care sunt în derulare şi care urmează a fi lansate pe linia protecţiei mediului, gestionarea deşeurilor, managementul apelor, schimbări climatice, biodiversitate, managementul fondului forestier, etc. cu finanţare din bugetul de stat prin programe guvernamentale şi prin Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă şi Fonduri Structurale.

Stirea anterioara

Exercițiu de evacuare la Școala Gimnazială nr. 13 din municipiul Botoșani - FOTO

Stirea Urmatoare

Muzeul Judeţean Botoşani: Salonul Național de Arte Vizuale „Interferențe”, ediția a XIII-a

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.