Ţâbuleac se bate cu USL pentru mai mulţi bani la spitale

Ţâbuleac se bate cu USL pentru mai mulţi bani la spitale

Comasarea spitalelor în jurul Spitalului Judeţean de Urgenţe Mavromati va fi supusă din nou votului consilierilor judeţeni. Aceştia au de ales între sacrificarea a trei posturi de directori, cei de la Psihiatrie, Maternitate şi Pediatrie, şi un buget mai mare pentru unităţile medicale. Până acum consilierii PSD şi PNL au votat pentru menţinerea în funcţie a directorilor, chiar dacă bugetul spitalelor a avut de suferit. Unul dintre directorii care şi-a pierde funcţia ar fi Gabriel Oprişanu, candidatul USL la funcţia de primar al municipiului Botoşani.

Mihai Ţâbuleac, preşedintele Consiliului Judeţean Botoşani, a repus pe ordinea de zi a şedinţei din această lună proiectul de comasare a spitalelor din subordinea instituţie în jurul Spitalului Judeţean Mavromati. În momentul de faţă unitatea este catalogată provizoriu de grad III şi a fost penalizată cu 6 milioane de lei la buget din cauza necomasării. Dacă proiectul de comasare nu va trece până la sfârşitul anului, cazurile de urgenţă din judeţul Botoşani nu vor mai putea fi tratate la Spitalul Judeţean, ci în Suceava şi Iaşi, pentru că Judeţeanul va fi retrogradat la categoria a IV-a şi nu va mai putea trata urgenţele.

„Din cauza aceasta deja am suferit penalizare 2% din bugetul alocat Spitalului Judeţean. Aceasta este singura variantă pentru ca spitalele să primească o finanţare mai bună de la Casa de Asigurări. O altă soluţie nu am găsit nici eu, nici specialiştii, dar nici cei care se opun comasării. Ei nu au făcut altceva decât să politizeze. Ei săvârşesc un gest foarte păgubos pentru botoşăneni. Se săvârşeşte o eroare şi se refuză citirea textului de lege pentru a înţelege situaţia reală. Dacă nu vor vota proiectul vor face ca la Botoşani să nu mai existe spital de urgenţe, ca botoşănenii să nu aibă acces la servicii medicale de care au dreptul”, a declarat Mihai Ţâbuleac.

Acesta a făcut apel la liderii politici ai PNL şi PSD şi a membrilor de partid care se opun comasării spitalelor să nu mai umble cu minciuni şi să pună mai presus de interesul politic pe cel al botoşănenilor. Acesta spune că opozanţii proiectului de comasare au răspândit zvonul că s-ar urmări desfiinţarea celor trei spitale, Maternitatea, Psihiatria şi Pediatrie, şi nu comasarea acestora cu Judeţeanul pentru a avea acces la fonduri mai mari, scrie banulbotosanean.

„Trebuie să aleagă între trei scaune de directori şi o pagubă de 6 milioane de lei numai în primul semestru, o pagubă care va fi pusă în cârca botoşănenilor. Îmi exprimi nemulţumirea şi mâhnirea în cazul în care se va alege din nou pentru menţinerea celor trei scaune de directori”, a completat Ţâbuleac.

Acesta a precizat că intenţionează ca, dacă se va vota comasarea spitalelor în jurul Judeţeanului şi se va obţine definitiv categoria a III-a pentru unitate, să se facă demersurile necesare trecerii la categoria a II-a. În acest sens, CJ va investi în reabilitarea unei clădiri monument istoric, Casa Ciomac, pentru a-l transforma în centru de studii permanente şi cercetare pentru Spitalul Judeţean, condiţia principală pentru obţinerea categorii a II-a

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Percheziții sub coordonarea procurorilor Parchetului European la sediul AJOFM Botoșani

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.