Specialist în chirurgie vasculară, angajat la Spitalul Județean Mavromati

Specialist în chirurgie vasculară, angajat la Spitalul Județean Mavromati

Botoșănenii vor beneficia de luna viitoare de serviciile unui medic specialist în chirurgie vasculară. 
Concursul pentru ocuparea postului de medic în cadrul cabinetului de chirurgie vasculară din cadrul Ambulatoriului de specialitate s-a finalizat, iar zilele viitoare noul specialist va semna contractul de muncă.

„Această specializare este foarte importantă, pentru că în Unitatea de Primiri Urgențe se prezintă foarte mulți botoșăneni cu urgențe de chirurgie vasculară. Spitalul a demarat procedura pentru scoaterea din nou la concurs a postului de chirurgie toracică, pentru că dorim cât mai repede să operaționalizăm și cel de al doilea cabinet pentru înființarea căruia am obținut aprobarea Ministerului Sănătății. Vrem ca botoșănenii să nu mai fie nevoiți să aștepte câte trei-patru luni pentru a fi programați la un consult de specialitate la Iași”, a declarat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani. 

De la preluarea conducerii Spitalului Județean de Urgență „Mavromati” Botoșani de către Doina Caba au fost angajați 20 de specialiști, dintre care 18 medici, un biolog și un farmacist.

Din acest an, Spitalul Județean va putea derula programe de rezidențiat, prin care se vor putea atrage mai mulți medici tineri pentru acoperirea posturilor deficitare, dar și pentru dezvoltarea unor noi servicii medicale pentru botoșăneni. În paralel, vor fi scoase la concurs alte posturi de medici pe specializările deficitare.

„Suntem în plină campanie de recrutare de medici tineri, pentru că Spitalul Județean are nevoie de specialiști de cea mai înaltă clasă. Sperăm să fie cât mai mulți medici interesați să vină să profeseze la Botoșani”, a conchis Doina Federovici.

Stirea anterioara

Sancțiuni în valoare de 60.000 de lei aplicate de polițiștii rutieri

Stirea Urmatoare

Exercițiu de amploare a pompierilor din Botoșani, Dorohoi și Săveni. Misiuni de salvare în cazul unor incendii

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.