Semnal de alarmă: Autorităţile locale capătă putere absolută privind mediul şi patrimoniul

Semnal de alarmă: Autorităţile locale capătă putere absolută privind mediul şi patrimoniul

Reprezentanţii mai multor ONG-uri susţin că, prin forma actuală a proiectului descentralizării, autorităţile administraţiei locale vor avea "putere absolută" în domeniile mediului şi patrimoniului, controlul asupra activităţii fiind imposibil.

Coaliţia pentru Mediu, din care fac parte peste 70 de ONG-uri, a anunţat, miercuri, că, dacă proiectul va rămâne în această variantă, va face o sesizare la Guvernul României pentru a opri acest proiect şi va sesiza şi Comisia Europeană.

„Autorităţile locale vor putea demola clădiri de patrimoniu sau vor face proiecte prin care normele de mediu vor fi afectate şi, atâta timp cât autorizaţiile şi avizele necesare vor fi emise tot de ele, nu se va putea face nimic. Dacă se încalcă legea, instituţia de control care ar trebui să reclame astfel de abateri de la lege ar fi tot în subordinea autorităţii care a făcut greşeala", a declarat Dan Trifu, vicepreşedintele Eco-Civica.

Atribuţiile Ministerului Culturii de avizare a intervenţiilor asupra monumentelor istorice şi a zonelor istorice sunt transferate direcţiilor judeţene pentru cultură, care vor fi în subordinea consiliilor judeţene.

„Este evident ca directiile judeţene nu vor contrazice proiectele consiliilor judeţene în subordinea cărora se află", arată Coliţia pentru Mediu.

De asemenea, agenţiile judeţene de protecţia mediului trec în subordinea consiliilor judeţene, „deci nu îşi vor exercita corect funcţia de avizare a proiectelor avansate de administraţiile locale în subordinea cărora se află".

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Sfânta şi Marea Joi din Săptămâna Patimilor. Tradiții, obiceiuri şi superstiţii în Joia Neagră

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.