Reprezentanţii Prefecturii verifică sâmbătă secţiile de votare din judeţ

Reprezentanţii Prefecturii verifică sâmbătă secţiile de votare din judeţ

Prefectul Dan Nechifor, împreună cu alţi angajaţi ai Instituţiei Prefectului vor verifica sâmbătă, 3 iunie, secţiile de votare din judeţ, pentru a vedea dacă primarii au asigurat condiţiile cerute de lege pentru desfăşurarea în bune condiţii a turului de scrutin de a doua zi.

Se vor avea în vedere ca sălile în care vor vota botoşănenii să fie suficient de încăpătoare pentru dotări, birouri, cabine de vot şi urne, asigurând condiţii pentru respectarea caracterului oficial şi solemn al exprimării votului; se va verifica dacă este confecţionată urna mobilă, dacă primarii au asigurat locaţiile securizate pentru păstrarea buletinelor de vot şi dacă este organizată distribuirea acestora către secţiile de votare cu paza organizată. Verificările vor viza şi asigurarea punctului sanitar cu medicamentele de urgenţă, a mijloacelor împotriva incendiilor şi a iluminatul de rezervă.

Edilii şefi trebuie să pregătească şi să amplaseze indicatoare către secţiile de votare şi să afişeze numărul fiecărei secţii. În plus, se va vedea dacă au fost afişate buletinele de vot anulate la sediul primăriei, al biroului electoral de circumscripţie locală şi la sediul secţiei de votare.

„Domnii primari au fost anunţaţi, în scris, asupra tuturor acestor aspecte, în plus, li s-a comunicat că trebuie să îndepărteze materialele de propagandă electorală de pe clădirea secţiei de votare. Au fost informaţi, totodată, că trebuie să emită dispoziţii privind interzicerea comercializării şi consumului băuturilor alcoolice pe o distanţă de 500 de metri în jurul localului secţiilor de votare. Sperăm să nu fie probleme.”, a declarat prefectul Dan Nechifor.

Stirea anterioara

A început să-şi renoveze casa, dar, când a dărâmat un perete, a descoperit grozăvia! - FOTO

Stirea Urmatoare

Exercițiu de amploare a pompierilor din Botoșani, Dorohoi și Săveni. Misiuni de salvare în cazul unor incendii

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.