Reprezentanţii Misiunii Medicale americane, în vizită la prefect - FOTO

Reprezentanţii Misiunii Medicale americane, în vizită la prefect - FOTO

Cinci dintre specialiştii americani sosiţi la Botoşani pentru o nouă misiune medicală au fost luni în vizită la prefectul judeţului. Aflaţi deja în a doua zi de consultaţii şi intervenţii în diverse specialităţi, cei de la Medical Missions şi-au făcut timp să treacă pe la Dan Nechifor şi să mulţumească, în numele întregii echipe, pentru demersurile instituţionale strict necesare sosirii la Botoşani.

Aceasta este a 16-a misiune a americanilor din Kansas City în judeţul nostru, listele de aşteptare ale pacienţilor fiind de fiecare dată considerabile.

„Colaborăm foarte bine cu colegii noştri din spitalele de aici, totul decurge fără probleme. Mă bucur că am reuşit să aducem echipa încă o dată la Botoşani. Fondurile nu sunt multe, dar încercăm să facem maxim posibil cu ele. Dacă n-am veni în România, am merge într-o altă ţară, cu o misiune similară, pentru că este nevoie de ajutor. Însă eu ţin să se vină aici.”, i-a explicat prefectului Laura Conde, coordonatorul misiunii.

Întâlnirea s-a soldat cu un schimb de cadouri, medicii fiind rugaţi de prefectul Dan Nechifor să scrie în Cartea de onoare a judeţului Botoşani.

Stirea anterioara

A început să-şi renoveze casa, dar, când a dărâmat un perete, a descoperit grozăvia! - FOTO

Stirea Urmatoare

I.S.U. Botoșani scoate la concurs patru posturi din sursă externă

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.