Reprezentanţii din Vlădeni şi Bucecea invitaţi la Prefectură pentru a soluţiona conflictul de fond funciar

Reprezentanţii din Vlădeni şi Bucecea invitaţi la Prefectură pentru a soluţiona conflictul de fond funciar

Prefectul Dan Nechifor consideră că, în momentul de faţă, cel mai bun cadru de soluţionare a conflictului dintre locuitorii din Vlădeni şi Bucecea, este oferit de Comisia Judeţeană de Fond Funciar.

În prima şedinţă a autorităţii judeţene, reprezentanţii celor două unităţi administrativ-teritoriale vor fi invitaţi, cu documentele necesare, pentru a-şi expune punctele de vedere şi a căuta, alături de membrii comisiei judeţene, soluţii aşteptate de cetăţenii nemulţumiţi.

Disputarea suprafeţei de teren de către ambele UAT- uri reprezintă o situaţie care, dacă nu-şi poate găsi soluţii prin intermediului unui eventual protocol, mai poate fi reglementată doar de către instanţele judecătoreşti.

„Pentru a nu ajunge aici Comisia Judeţeană va încerca medierea unui protocol de compensare a terenurilor între cele două UAT-uri. Dar eu îmi permit să pun întrebarea de ce a apărut această situaţie tocmai acum, şi de ce, în cei peste 20 de ani de când terenul respectiv este folosit în termeni incerţi, nu s-a ridicat această problemă în cadrul Comisiei Judeţene de Fond Funciar? Dacă s-ar fi făcut, în toţi aceşti ani se găsea o soluţie, iar acum oamenii nu pichetau cu sufletul la gură ci îşi lucrau pământurile. Vom afla mai multe discutând cu ambele părţi implicate şi analizând documentele.”, este comentariul făcut de prefectul Dan Nechifor.

Stirea anterioara

A început să-şi renoveze casa, dar, când a dărâmat un perete, a descoperit grozăvia! - FOTO

Stirea Urmatoare

Sancțiuni de peste 6.000 de lei în urma unor controale ale Serviciului de Investigare a Criminalității Economice

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.