Recepție la lucrările de stabilizare a alunecărilor de teren de la Roma – Nicșeni și Dumeni – Havârna - FOTO

Recepție la lucrările de stabilizare a alunecărilor de teren de la Roma – Nicșeni și Dumeni – Havârna - FOTO

Lucrările de stabilizare a alunecărilor de teren de pe DJ296, sectorul Roma – Nicșeni, și de pe DJ 293, Dumeni – Havârna, prima fază a celor două proiecte de modernizare, au fost finalizate. Reprezentanții Companiei Naționale de Investiții, finanțatorul proiectelor, și cei ai autorității județene, în calitate de beneficiar, au făcut recepția lucrărilor efectuate, pentru a se putea demara și cea de a doua fază a proiectelor, realizarea căii de rulare. 

„Lucrările de la Roma – Nicșeni și Dumeni – Havârna au fost complexe, au necesitat aplicarea unor soluții tehnice care s-au ridicat, până în prezent, la 6,5 milioane de euro. În faza a doua, lucrările de realizare a căii de rulare vor fi făcute din bugetul Consiliului Județean. Pentru sectorul Roma – Nicșeni, Direcția Județeană de Drumuri și Poduri a finalizat deja licitația, iar când vremea o va permite se va emite ordinul de începere a lucrărilor. După aprobarea bugetului de către plenul Consiliului Județean, Direcția Județeană de Drumuri și Poduri va scoate la licitație și execuția căii de rulare pe sectorul Havârna – Dumeni. În această primăvară vom asfalta ambele sectoare de drum, pentru că ne dorim să rezolvăm cât mai repede problemele de infrastructură rutieră cu care se confruntă județul”, a declarat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean. 

Potrivit vicepreședintelui Consiliului Județean Botoșani, Dorin Birta, la Compania Națională de Investiții mai sunt depuse proiectele pentru stabilizarea altor trei sectoare de pe DJ296, care prezintă probleme din cauza alunecărilor de teren. „Locuitorii județului, indiferent de zonă, au nevoie de drumuri bune și de aceea facem eforturi pentru a aduce infrastructura rutieră la cele mai înalte standarde. Deși aceste proiecte au întâmpinat multe obstacole, avem convingerea că vom reuși să le ducem la bun sfârșit. Implementarea lor va aduce noi oportunități de dezvoltare a zonei, ceea ce, în definitiv, este obiectivul final al muncii noastre”, a declarat Dorin Birta, vicepreședintele Consiliului Județean. 

Un prim sector din cele trei preluate pentru intervenții de către CNI este de 2,6 kilometri și se află situat la ieșirea din Botoșani spre Cișmea. Un al doilea sector, de 1,35 kilometri, este situat în vecinătatea terenului de fotbal din comuna Roma și cel de al treilea, lung de jumătate de kilometru, la intrarea în Dorobanți.

Stirea anterioara

Adevărul despre divorţul Roxanei Ciuhulescu a ieşit la iveală. Coşmarul prin care a trecut vedeta alături de fostul soţ

Stirea Urmatoare

Două hale de producție, un magazin, un depozit de deșeuri și o locuință mistuite de foc la Concești

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.