Proiecte culturale depuse la finanțare pe PNRR, admise în faza a doua a evaluării

Proiecte culturale depuse la finanțare pe PNRR, admise în faza a doua a evaluării

Patru dintre cele cinci proiecte depuse de Grupurile de Acțiune Locală (GAL) din județ, în parteneriat cu instituțiile de cultură subordonate ale Consiliului Județean (CJ) Botoșani, la Administrația Fondului Cultural Național, pentru finanțare prin Programul Național de Redresare și Reziliență, au trecut de prima etapă de evaluare a autorității de management. În faza a doua a evaluării au trecut 138 de proiecte dintre cele 169 care au fost depuse. 

Cele patru proiecte acoperă aproape întreaga paletă culturală, de la tradiții și meșteșuguri populare și până la muzică, film, poezie, lectură și arte plastice. Valoarea eligibilă a proiectelor este de peste 167 de mii de euro, în timp ce partea de cofinanțare pe care s-a angajat să o asigure Consiliul Județean este de 10%, respectiv 16,7 mii euro.

„Cultura este definitorie pentru județul Botoșani, este un adevărat brand și de aceea încă de la preluarea mandatului, împreună cu echipa pe care am format-o, am căutat să-i acordăm importanța cuvenită. Căutăm să valorificăm orice oportunitate de finanțare și să asigurăm condițiile necesare producerii actului cultural”, a declarat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani.

GAL „Valea Siretului de Sus” și Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Botoșani au aplicat cu proiectul „Tradiții pe Valea Siretului”, care, dacă va fi admis la finanțare, va fi implementat în Vorona. Valoarea proiectului este de aproximativ 44 de mii de euro.

Proiectul depus de GAL „Valea Bașeului de Sus” în colaborare cu Memorialul Ipotești − Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu” - „Seri eminesciene: muzică, film, poezie și arte plastice” - are o valoare ce depășește 44 de mii de euro și va fi realizat la Ipotești și Săveni, în timp ce proiectul depus de GAL „Codrii de Aramă”, „Caravana «Creștem împreună cu povești»”, cu o valoare de peste 43 de mii de euro, va fi realizat în colaborare cu Biblioteca Județeană „Mihai Eminescu” în orașul Bucecea și comunele Ipotești, Brăești, Corlăteni, Dimăcheni, Nicșeni, Roma, Știubieni, Văculești și Vorniceni.

Cel de al patrulea proiect care a trecut prima etapă de evaluare, „Rădăcinile neamului-meșteșugurile, muzica și dansul popular”, în valoare de 35 de mii de euro, a fost depus de GAL Codrii Herței și va fi realizat în colaborare cu Școala Populară de Arte „George Enescu” Botoșani în Hudești și Darabani.

Cele patru proiecte au fost depuse la finanțare în cadrul Apelului 1, Investiția I5 din cadrul Programului Național de Redresare și Reziliență.

Stirea anterioara

A prezentat la control un permis de conducere fals, fără a avea calitatea de conducător auto

Stirea Urmatoare

Coafezele, somate să își plătească impozitele! ANAF vrea să reducă evaziunea fiscală și pornește verificarea

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.