Primele semne de rezolvare a crizei deşeurilor

Primele semne de rezolvare a crizei deşeurilor

Prefectul Dan Nechifor a obţinut acordul Primăriei Săveni pentru descărcarea celor 7 maşini de gunoi aflate în aşteptare de mai bine de o săptămână, pentru a descărca. Astfel pare să se dezamorseze criza creată de lipsa spaţiilor de depozitare a deşeurilor provenite din peste 50 de comune botoşănene.

Reprezentantul Guvernului în teritoriu l-a contactat şi pe Toma Florin Petcu, preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului, oficialul explicând că se putea crea, în anii anteriori, o staţie de depozitare pentru situaţii de urgenţă,  un exemplu de astfel de amenajare fiind la Sibiu. Operatorii aflaţi în situaţii limită pot folosi zona – tampon, urmând să o cureţe ulterior pe cheltuiala proprie.

Prefectul va demara luni dimineaţă procedura pentru autorizarea unei astfel de locaţii la Botoşani.
„Până la funcţionarea unor soluţii permanente pentru gestionarea în judeţ a deşeurilor, va trebui să monitorizăm îndeaproape această activitate. Pentru că până acum s-au găsit doar soluţii temporare, deşi au tot fost crize similare. Sperăm că suntem pe drumul cel bun în toată această situaţie creată.”, a declarat prefectul Dan Nechifor. 

Stirea anterioara

A început să-şi renoveze casa, dar, când a dărâmat un perete, a descoperit grozăvia! - FOTO

Stirea Urmatoare

Sancțiuni de peste 6.000 de lei în urma unor controale ale Serviciului de Investigare a Criminalității Economice

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.