Prefectul Adrian Constantinescu: „Principala noastră preocupare sunt alegerile locale”

Prefectul Adrian Constantinescu: „Principala noastră preocupare sunt alegerile locale”

Principalul obiectiv al noului prefect al Botoşaniului sunt alegerile locale din data de 10 iunie. Prefectul Adrian Constantinescu a declarat, astăzi, că nu a luat încă decizia de a schimba echipa din Cancelaria Prefectului şi că principala sa preocupare o reprezintă orgnizarea în bune condiţii a alegerilor locale.

“Nu am emis niciun ordin pentru schimbarea membrilor din Cancelaria Prefectului. Nu ne-am gândit la nume. O să mă consult cu domnul subprefect şi poate, în cursul zilei de azi, vom stabili şi aspectul acesta. Deocamdată, am avut o întâlnire cu membrii din Cancelaria Prefectului, iar acum doar îmi cunosc colegii cu care voi colabora”, a precizat Adrian Constantinescu, citat de banulbotosanean.

Acesta a vizitat, în prima parte a zilei, toate birourile Instituţiei Prefectului, împreună cu subprefectul Sebastian Tocariu.

“Principala noastră preocupare este să nu încurcăm lucrurile venind aici ca şi noi persoane în instituţie. Încercăm să asigurăm continuitatea tuturor lucrărilor. Ştiţi că urgenţa zero este organizarea alegerilor, un proces în derulare. Azi ne întâlnim cu colegii, pe parcurs vom stabili unde trebuie făcute modificări şi unde nu”, a spus şi subprefectul Tocariu.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Intervenție cu șenilata după ce o tânără a căzut de pe bicicletă și s-a rănit

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.