Ovidiu Portariuc: „Anul viitor ar trebui să avem primele bazin de înot de la Zona de Agrement Cornişa”

Ovidiu Portariuc: „Anul viitor ar trebui să avem primele bazin de înot de la Zona de Agrement Cornişa”

Lucrările la Zona de agrement Cornişa sunt în plină desfăşurare, iar până anul viitor ar trebui realizat mai mult de jumătate din obiectiv, a declarat primarul Ovidiu Portariuc. Acesta susţine că o problemă ţine de finanţare, însă se poartă discuţii cu mai multe bănci în vederea contractării unui împrumut pentru partea de cofinanţare a proiectului.

Primarul Ovidiu Portariuc susţine, de asemenea, că termenul de finalizare a parcului este de doi ani, însă este convins că bazinele de înot vor fi gata anul viitor.

La anul pe vremea asta ar trebui să avem primele bazine. Vom vedea şi graficul de execuţie, în rest e problema strictă a constructorului cum îşi organizează şantierul şi ce alte obiective şi priorităţi are. Nouă trebuie să ne dea la termen lucrările finalizate, dacă nu plăteşte penalizări”, a menţionat Portariuc, citat de botosaninews.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

300 de locuri sunt puse la dispoziția tinerilor de Școala de Subofițeri Pompieri și Protecție Civilă „Pavel Zăgănescu” din Boldești

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.