Modernizarea drumului județean Mileanca – Codreni – Puțureni – Coțușca, scoasă la licitație

Modernizarea drumului județean Mileanca – Codreni – Puțureni – Coțușca, scoasă la licitație

Modernizarea drumului județean DJ293, Mileanca – Codreni – Puțureni – Coțușca, a fost scoasă la licitație. Întregul proiect, în valoare de 16 milioane de euro, va fi finanțat exclusiv din fondurile alocate de către Consiliul Județean Botoșani.

„Este un efort financiar semnificativ pentru bugetul județului. Am promis că vom moderniza și acest sector de drum și ne ținem de cuvânt. Din bugetul Consiliului Județean am finanțat realizarea Studiului de Fezabilitate și a Proiectului Tehnic, iar acum Direcția Județeană de Drumuri și Poduri, din sumele pe care le-am alocat în  acest an, a scos la licitație și execuția lucrărilor pentru modernizarea celor 15 kilometri de drum de piatră”, a declarat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani. 

Ofertele la licitație pot fi depuse până pe data de 18 aprilie. „Infrastructura rutieră a fost și rămâne prioritară pentru echipa Consiliului Județean Botoșani. Ne dorim și la această licitație să participe cât mai mulți constructori. Este o lucrare importantă, cu o valoare foarte mare”, a declarat, la rândul său Dorin Birta, vicepreședintele Consiliului Județean Botoșani.

În acest moment, Consiliul Județean Botoșani are în derulare alte cinci proiecte de modernizare a drumurilor de piatră, care totalizează peste 42 de kilometri. Valoarea acestor proiecte se ridică la aproximativ 44 milioane de euro, 35 milioane de euro reprezentând fondurile atrase din Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”, iar 9 milioane de euro cofinanțarea asigurată din bugetul Consiliului Județean Botoșani.

„Rețeaua de drumuri județene din Botoșani măsoară 652 de kilometri, din care, în ultimii trei ani, am modernizat 150 de kilometri și s-a turnat covoare asfaltice pe alți 60 de kilometri. De asemenea, avem în execuție lucrări de modernizare pe 42 de kilometri și în licitație alți 15 kilometri. Vrem ca la finalul mandatului drumurile de piatră, care nu sunt modernizate sau în plin proces de modernizare, să reprezinte mai puțin de 2% din totalul drumurilor județene”, a conchis Doina Federovici.

Stirea anterioara

Un român dispărut de 2 săptămâni în Italia murise de fapt într-un accident, dar nimeni n-a văzut mașina proiectată la 200 m de drum

Stirea Urmatoare

PSD-iștii și-au depus candidaturile la Consiliul Județean. Vezi lista completă

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.