Instituția Prefectului invită botoșănenii la manifestările organizate de Ziua Drapelului

Instituția Prefectului invită botoșănenii la manifestările organizate de Ziua Drapelului

Ziua Drapelului Național ne oferă an de an prilejul de a sărbători acest simbol național, poate cel mai cunoscut dintre simbolurile oficiale ale României. Steagul constituie, alaturi de stemă, sigiliu şi imn, un însemn naţional prin care este reprezentată individualitatea şi suveranitatea unui popor.

Pentru a sărbători această zi, Instituția Prefectului și Garnizoana Botoșani invită botoșănenii la manifestările organizate în Piața Tricolorului de pe strada Cuza Vodă, în apropierea Casei de Cultură a Sindicatelor, în ziua de 26 iunie, începând cu ora 10:00.

Spre deosebire de anii anteriori, organizatorii au pregătit un moment special, în care vor fi prezentate publicului drapelele pe care România le-a utilizat ca de-a lungul timpului, începând cu cel din anul 1848 și până la cel actual.

În preziua evenimentului, va avea loc ceremonia de coborâre de pe catarg a drapelului arborat în anul 2017, iar drapelul nou va fi depus la Capela Militară întru sfințire. În cadrul ceremoniei oficiale din ziua de 26 iunie, va avea loc primirea acestui drapel sfințit ce va fi înălțat pe catarg.
Activitatea se va încheia odată cu defilarea detaşamentului de onoare.

Pentru buna desfăşurare a activităţii şi siguranţa circulaţiei, structurile Ministerului Afacerilor Interne, împreună cu Poliția Locală, vor lua măsuri specifice de asigurare a ordinii şi siguranţei publice la locul de desfăşurare a ceremonialului, pe întreaga durată a evenimentelor. Între orele 9:30 şi 11:00 traficului rutier din zonă va fi restricționat.

De asemenea, Inspectoratul Judeţean de Jandarmi va lua măsuri specifice de asigurare a ordinii şi siguranţei publice la locul de desfăşurare a ceremonialului, iar Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă va asigura o autospecială SMURD, cu echipajul necesar.

Stirea anterioara

Atenţie! Planul de amenzi e din nou la modă! N-ai asta în maşină - plăteşti 525 lei

Stirea Urmatoare

Autorități puse în alertă după ce un copil a rămas blocat într-un apartament din Dorohoi. Pompierii au intervenit cu autoscara - FOTO

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.