Instituția Prefectului, alături de comisarii de mediu și de silvicultori la Manoleasa - FOTO

Instituția Prefectului, alături de comisarii de mediu și de silvicultori la Manoleasa - FOTO

Instituţia Prefectului a răspuns şi în acest an invitaţiei Comisariatului Judeţean al Gărzii Naţionale de Mediu, care alături de Direcţia Silvică, a pregătit trei acţiuni de plantare în „Luna Pădurii”.

Astfel, astăzi, prefectul Dan Şlincu şi colegi din instituţie au participat la acţiunea de refacere a parcului din Liveni, comuna Manoleasa, împreună cu conducerea Gărzii Naţionale de Mediu şi a Direcţiei Silvice precum şi cu funcţionari din cele două instituţii şi din Agenţia pentru Protecţia Mediului. Lor li s-au alăturat primarul comunei Manoleasa, Cristinel Aroşculesei, viceprimarul Ioan Vatamaniuc precum şi silvicultori de la ocoalele silvice din zonă. În parcul satului Liveni au fost plantaţi puieţi de paltin, frasin, stejar, stejar roşu şi salcâm.

„În această lună, avem planificate trei astfel de acţiuni- pe lângă cea de la Manoleasa, săptămâna viitoare refacem echipa şi mergem la Vârfu Câmpului iar peste două săptămâni avem o acţiune la Stăuceni, totul desfăşurându-se sub deviza <Primăvara asta iubesc verde, verdele pădurii>”, spune Cristina Kashyap, comisarul şef al CJ Botoşani al GNM.

„Noi asigurăm asistenţa tehnică şi materialul săditor, iar independent de acţiunile colegilor de la Garda de Naţională Mediu, avem propriile acţiuni de sădire, prima fiind cea pe care am organizat-o pe 15 martie, la Cantonul Silvic Teiş de la Vorona. Urmează o activitate desfăşurată împreună cu copii de la mai multe şcoli din municipiul Botoşani dar şi una împreună cu mai multe ONG-uri”, susţine Marius Havriş, directorul Direcţiei Silvice.

„Vreau să mulţumesc tuturor voluntarilor care au participat astăzi la acţiunea de plantare aici, la Liveni. Având în vedere că parcul e chiar lângă şcoală, sunt sigur că elevii vor avea grijă de copăcei şi că parcul va arăta foarte bine peste câţiva ani”, a spus primarul Cristinel Aroşculesei.

Prefectul Dan Şlincu şi-a arătat disponibilitatea de a mobiliza colegi din Instituţia Prefectului şi din serviciile subordinate pentru astfel de acţiuni şi cu alte ocaziii.

„Este un lucru bun şi ne face plăcere să fim implicaţi în astfel de activităţi pe care nu le facem doar pentru noi şi pentru momentul prezent, ci mai degrabă pentru cei care ne urmează”, a declarat Dan Şlincu.

Stirea anterioara

Magazin de echipamente de schi! Vă așteptăm în orice perioadă!

Stirea Urmatoare

Mircea Magdalena, administrator public Botoșani: „Tentativa PNL de a obține voturile chiriașilor scandalagii din Centrul Vechi se va întoarce împotriva lor ca un bumerang! Ceilalți botoșăneni vor reacționa!”

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.