Începe reabilitarea podului peste râul Jijia, de la Broscăuți - FOTO

Începe reabilitarea podului peste râul Jijia, de la Broscăuți - FOTO

În cursul zilei de ieri, 23 aprilie, Consiliul Județean Botoșani a efectuat primul pas în demararea lucrărilor pentru obiectivul de investiții „Reabilitare pod peste râul Jijia, pe DJ 292, km 4+980, în loc. Broscăuți, jud. Botoșani".

În prezența vicepreședintelui Consiliului Județean, Dorin Birta, a directorului Direcției de Drumuri și Poduri Botoșani, Cătălin Gheorghian, a fost predat amplasamentul către asocierea de firme ce va executa lucrările, SC Conhidro SRL și SC Construcții Feroviare Drumuri Poduri SRL.

Proiectul de reabilitare a podului din Comuna Broscăuți este finanțat prin Programul Național de Dezvoltare Locală, etapa a II-a, valoarea contractului de lucrări fiind de 1.937.787,02 lei, la care se adaugă T.V.A. în valoare de 368.179,54 lei.

Durata de execuție a lucrărilor este de 6 luni. Tranzitarea comunei Broscăuți cu mașini cu tonaj mai mare de 7,5 tone va fi interzisă pe perioada implementării proiectului de reabilitare a podului. Traficul de mic tonaj va fi redirecționat pe o rută ocolitoare, din drumul județean DJ 292 pe traseul DS 551 – DC 88, cu revenire pe DJ 292. În zona podului va fi construită o pasarelă provizorie pentru a asigura traficul pietonal.

Participanții la trafic sunt rugați să înțeleagă importanța acestei investiții, să accepte inconvenientul creat și să urmărească cu atenție semnalizările rutiere, atât la ieșirea din municipiul Dorohoi cât și la intrarea în comuna Corlăteni, prin satul Podeni.

„Acesta este doar startul primului proiect din cadrul PNDL, etapa a II-a, un proiect foarte important pentru locuitorii din comuna Broscăuți și nu numai. Vor urma cât de curând și celelalte 6 proiecte de investiții, finanțate tot prin PNDL. Cele 6 drumuri ce vor fi asfaltate însumează un total de peste 40 de km și sperăm ca la finalul acestor investiții, locuitorii județului să aibă parte de mai multă siguranță și confort în trafic”, a declarat vicepreședintele Consiliului Județean, Dorin Birta.

Stirea anterioara

Beat mort, a căzut din căruță

Stirea Urmatoare

Atenție! Nova Apaserv va restricționa furnizarea apei din cauza unei avarii produse la Leorda. Vezi detalii!

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.