Guvernul a solicitat date privind gradul de afectare a culturilor din Botoşani

Guvernul a solicitat date privind gradul de afectare a culturilor din Botoşani

Instituţia Prefectului, împreună cu specialiştii Direcţiei Agricole, centralizează în aceste zile suprafeţele totale ale culturilor afectate de secetă. Până la această dată cifrele indică deja o situaţie mai gravă decât cea înregistrată anul trecut. Un total de peste 170.000 de hectare de diverse culturi, afectate parţial sau total, este cu cca 4.000 de hectare mai mare decât ceea ce s-a întâmplat în anul agricol 2015.

 „Anul trecut s-au însumat 166.000 de hectare de culturi agricole arse de secetă. Practic, un semnal de alarmă s-a dat atunci, iar, dacă s-ar fi luat o serie de măsuri la nivelul judeţului, în acest an nu s-ar fi ajuns la o asemenea anvergură. Mă refer, cel puţin, la sistemul de irigaţii, atât cât e, dar care a stat nefolosit pentru că nu s-a mers pe procedura de punere în funcţiune a canalelor.”, a declarat prefectul Dan Nechifor.

Situaţia suprafeţelor agricole arse de lipsa apei se centralizează pe tipuri de culturi şi va fi transmisă de prefect către Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, instituţia care pe 12 septembrie a făcut o solicitare în acest sens. Cel mai probabil, ministerul va evalua suprafaţă totală, la nivelul ţării şi va avea în vedere o eventuală despăgubire a fermierilor.

Stirea anterioara

A început să-şi renoveze casa, dar, când a dărâmat un perete, a descoperit grozăvia! - FOTO

Stirea Urmatoare

Șoferii au interzis! Amenzi pentru cei care merg să facă poze în lanul de rapiță

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.