Case modulare pentru două familii care au rămas fără acoperiș deasupra capului în urma unor incendii

Case modulare pentru două familii care au rămas fără acoperiș deasupra capului în urma unor incendii

Prefectul Valentin – Alexandru Colbu a convocat, în această dimineață, o ședință a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență (CJSU), în calitate de președinte al acestei comisii, pentru acordarea a două locuințe modulare.

Potrivit reprezentantului guvernului în teritoriu, la secretariatul CJSU Botoșani au fost înregistrate două adrese din partea primăriilor orașului Darabani și comunei Dângeni prin care se solicită acordarea a două construcții ușoare din elemente modulare, necesare pentru două familii ale căror case au fost distruse în urma a două incendii.

La Dângeni, în urma incendiului produs în seara zilei de 18 februarie a.c., o mamă și cinci copii minori au ramas fără acoperiș deasupra capului.

La Darabani, în urmă cu câteva ore, s-a produs un incendiu care a distrus locuința unei familii formate din doi adulți și un copil.

În baza acestor solicitări a fost întocmit un proiect de hotărâre, aprobat în unanimitate de membrii CJSU. Astfel, cele două familii vor putea beneficia de câte o locuință temporară, până la identificarea unei alte soluții.

Transportul, respectiv încărcarea şi descărcarea locuinţelor modulare se vor face prin grija primăriilor orașului Darabani și a comunei Dângeni.

Stirea anterioara

Magazin de echipamente de schi! Vă așteptăm în orice perioadă!

Stirea Urmatoare

Manu, Laur și Ionuț sunt eroii zilei! Cei trei polițiști care l-au găsit pe Aryan în pădure

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.