Botoșani! Program de lucru extins la Serviciul de Pașapoarte încă două săptămâni

Botoșani! Program de lucru extins la Serviciul de Pașapoarte încă două săptămâni

Numărul mare de solicitări ale documentelor de identitate necesare celor ce călătoresc în afara UE i-a determinat pe polițiștii de la Serviciul Public Comunitar de Pașapoarte (S.P.C.P.) din Botoșani să prelungească perioada în care lucrează 12 ore pe zi.

Astfel, programul de lucru în intervalul 08.00 - 20.00, de luni până vineri, va fi valabil până pe 31 august, cu o prelungire de două săptămâni. 

Așa cum a explicat Alin Popovici, comisarul șef de la nivelul S.P.C.P., platforma online pe care se pot face programările a fost setată astfel încât botoșănenii, sau cetățenii români din alte județe, care doresc să solicite un pașaport să poată să se programeze și după 13 august conform programului de lucru de 12 ore pe zi. 

„Apreciez sincer modalitățile pe care le găsesc colegii mei de la Serviciul de Pașapoarte pentru a veni în întâmpinarea botoșănenilor ce au nevoie de această structură. Știu că nu e ușor, sunt doar 13 lucrători în acest serviciu, într-o perioadă în care și ei au dreptul la concediu de odihnă. Reiau rugămintea lor către botoșăneni: programați-vă online pe platforma epasapoarte.ro și, înainte de a veni la sediul Serviciului de Pașapoarte, asigurați-vă că aveți toate actele și documentele necesare la dumneavoastră; informați-vă din timp, ca să meargă toată procedura cât mai ușor posibil.”, este declarația prefectului Dan Nechifor.

Stirea anterioara

IMPORTANT! ISU Botoșani recrutează voluntari care să li se alăture pompierilor în misiuni!

Stirea Urmatoare

Acțiune a polițiștilor din Dorohoi, pentru siguranța cetățenilor. Haine și țigarete Duty Free confiscate - FOTO

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.