Ajutoare de urgenţă pentru 26 de familii din judeţul Botoșani, aprobate de Guvern

Ajutoare de urgenţă pentru 26 de familii din judeţul Botoșani, aprobate de Guvern

În şedinţa de săptămâna trecută, Guvernul a aprobat alocarea unor ajutoare de urgenţă în valoare totală de 2.029.800 de lei, pentru sprijinirea a 550 de familii şi persoane singure, aflate în situaţii de necesitate ori deosebite, cauzate de incendii, inundaţii, alunecări de teren, probleme grave de sănătate ori alte cauze care pot conduce la riscul de excluziune socială.

„La propunerea noastră, Guvernul a alocat prin hotărâre aceste ajutoare de urgenţă, tocmai pentru că a înțeles situațiile în care beneficiarii se află și pentru a ameliora, pe cât posibil, aceste situații. Ministerul Muncii va răspunde în continuare cu promptitudine la toate solicitările venite din teritoriu”, a declarat ministrul muncii, Marius Budăi.

Printre beneficiarii ajutoarelor financiare se regăsesc şi 26 de familii sau persoane singure din judeţul Botoşani, care vor primi în total 90.500 de lei. 

Cinci dintre familii sau persoane singure sunt din municipiul Botoşani, şase din Dorohoi, cinci din comuna Coşula, trei din Călăraşi şi câte o familie/ persoană singură din Bucecea, Havârna, Santa Mare, Vlădeni, Cristeşti, Durneşti şi Adăşeni, sumele pe care urmează să le primească fiind între 1.000 şi 6.000 de lei.

„Dosarele elaborate de Agenţia Judeţeană de Inspecţie şi Prestaţii Socială în colaborare cu autorităţile locale au fost transmise la Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale care le-a pus în dezbaterea şi aprobarea Executivului în şedinţa de săptămâna trecută. Urmează ca banii să fie alocaţi AJPIS în următoarele zile şi ulterior, familiile să intre în posesia lor. Cu sumele pe care le vor primi, oamenii îşi vor putea rezolva măcar în parte problemele cu care se confruntă”, a declarat prefectul Dan Şlincu.

Stirea anterioara

Magazin de echipamente de schi! Vă așteptăm în orice perioadă!

Stirea Urmatoare

Se dau câte o sută de euro direct de la stat! Veste uriașă pentru 200.000 de români

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.