A fost inaugurat primul heliport din județul Botoșani

A fost inaugurat primul heliport din județul Botoșani

Primul heliport din judeţul Botoşani a fost realizat printr-un proiect transfrontalier. Acesta a fost inaugurat, joi, 26 octombrie 2023, printr-o investiție realizată de Inspectoratul General de Aviaţie, din cadrul Ministerului Afacerilor Interne. Valoarea întregului proiect se ridică la peste 1,5 milioane de lei.

Acest heliport este foarte important cetățenii din județul Botoșani și pentru cei din partea de nord a țării întrucât el face parte dintr-o rețea mai mare de heliporturi ce s-au realizat prin intermediul proiectului SMURD 2.

Noul heliport va permite atât elicopterelor SMURD, cât și altor elicoptere să aterizeze pe timp de noapte.

În cadrul acestui proiect transfrontalier, au fost realizate şapte heliporturi în România şi Republica Moldova, prin intermediul Programului Operaţional Comun, 2014-2020, România- Republica Moldova.

În România, heliporturile au fost construite în județele Botoşani, Iaşi şi Galaţi, iar în Republica Moldova, două la Chişinău și câte unul în localitățile Bălţi şi Cahul.

Stirea anterioara

FC Botoșani, cuib de pariori?! Valeriu Iftime „Totul duce spre jocuri de noroc. E posibil să ne despărțim de unii”

Stirea Urmatoare

Horoscopul săptămânii 29 aprilie - 5 mai: Peștii merg pe un drum nou cu câștiguri financiare mari. Săgetătorii trec prin furtună

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.