Accident pe trecerea de pietoni! A plecat la școală dar a ajuns la spital! - FOTO

Accident pe trecerea de pietoni! A plecat la școală dar a ajuns la spital! - FOTO

Un copil în vârstă de 13 ani care se îndrepta spre școală a ajuns de urgență la spital după ce a fost acroșat de o mașină pe trecerea de pietoni.

Accidentul s-a petrecut marți, 29 noiembrie 2016, în jurul orei 07.45, pe Bulevardul Victoriei din Dorohoi. Din primele cercetări, se pare că Sebastian-Rareș S., elev al Școlii Gimnaziale „Mihail Kogălniceanu” Dorohoi se îndrepta spre școală. Acesta s-a angajat în traversarea Bulevardului Victoriei pe o trecere de pietoni, însă nu a fost observat la timp de un șofer.

La locul accidentului a  ajuns o ambulanță care a preluat victima și a transportat-o la Spitalul Municipal Dorohoi, un echipaj din cadrul Biroului Rutier și Poliția Criminalistică, care efectuează cercetări la fața locului pentru stabilirea cauzelor exacte ale producerii accidentului. Ulterior, copilul a fost transferat la Botoșani cu o ambulanță.

Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, iar tezultatul a fost negativ. Totuși acestuia i s-a rețiunut permisul de conducere și se continuă cercetările propunerea soluției procedurale.

Sursa: DorohoiNews.ro

Stirea anterioara

A început să-şi renoveze casa, dar, când a dărâmat un perete, a descoperit grozăvia! - FOTO

Stirea Urmatoare

Pentru al doilea an consecutiv luptătorii U20 de la Liceul Sportiv Botoșani sunt lideri incontestabili la nivel național

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Stiri similare din None