Veste cumplită pentru Steaua după audierile de la UEFA

Veste cumplită pentru Steaua după audierile de la UEFA

Lubos Michel, fost și membru în Parlamentul Slovaciei, timp de patru ani (2006-2010), unde a făcut parte din departamentul juridic, și bun cunoscător al legislației FIFA și UEFA, organisme în cadrul cărora a activat timp de 15 ani, face previziuni sumbre pentru Steaua în „Dosarul Valiza".

Lubos Michel, care de trei ani este directorul departamentului internațional de la Șahtior Donețk, a spus că, în urmă cu un an, organismele care conduc fotbalul au hotărât că premierea este ilegală, socotind-o o dovadă de comportament nesportiv.

„E un caz sensibil. Nu vreau să fac comentarii, pentru că UEFA are o Comisie de Disciplină care mereu încearcă să acționeze împotriva oricărei forme de mită sau comportament nesportiv. Înaintea cercetărilor, nu vreau să fac comentarii, pentru că nu e drept. Cred că, acum un an, UEFA și FIFA au luat o decizie conform căreia un astfel de suport nu este corect și chiar ilegal. Ei socotesc premierea altor echipe drept comportament nesportiv", a declarat Lubos Michel pentru Digi Sport.

Începând de luni, 24 iunie, Comisia de Disciplină a UEFA poate da hotărârea în cazul Stelei. Forul european a deschis cazul, după ce justiția din România i-a găsit vinovați de corupție pe oficialii steliști Gigi Becali și Teia Sponte, dar și pe selecționerul Victor Pițurcă.

Gigi Becali a primit o condamnare la trei ani de închisoare cu executare, Sponte a primit doi ani cu suspendare, iar Pițurcă, un an cu suspendare. Campioana României riscă, în cel mai rău caz, să fie exclusă din UEFA Champions League.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Atenție! Nova Apaserv va restricționa furnizarea apei din cauza unei avarii produse la Leorda. Vezi detalii!

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.