Autocarul unei echipe de fotbal din România s-a răsturnat. Jucătorii au ajuns la spital

Autocarul unei echipe de fotbal din România s-a răsturnat. Jucătorii au ajuns la spital

Autocarul echipei FCM Baia Mare, ce transporta juniorii B ai formaţiei maramureşene pregătite de Şomcherechi, s-a răsturnat lângă Cugir, în apropierea cabanei Perla, de pe Râul Mare, fiind implicat într-un accident rutier.

Se pare că a fost vorba de o manevră neglijentă a conducătorului auto, care a abordat cu viteză o curbă la stânga. La faţa locului au ajuns echipaje de la Smurd, ISU şi Ambulanţă, care au rezolvat problemele medicale, dar şi utilaje ale primăriei din Cugir, alături de primarul Adrian Teban, conform actualmm.ro.

Accidentul nu a avut urmări grave, dar câţiva jucători au ajuns la spitalele din Cugir şi Alba Iulia, pentru investigaţii medicale amănunţite.

Fotbaliştii au trăit clipe de groază, dar, din fericire, nu s-au înregistrat victime. Din cauza accidentului, meciul de sâmbătă nu se va mai juca.

Stirea anterioara

Decizia luată în urmă cu puțin timp. Se va întâmpla luni, concomitent, în toată Franța

Stirea Urmatoare

Sancțiuni de peste 6.000 de lei în urma unor controale ale Serviciului de Investigare a Criminalității Economice

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.