Bănicioiu: Pacienţii vor completa la externare un chestionar

Bănicioiu: Pacienţii vor completa la externare un chestionar

Mecanismul de feedback al pacienţilor, o chestiune care se discută în România de ani de zile, devine operaţional din aprilie, astfel că tot ceea ce va fi semnalat de pacienţi, la externare, într-un formular s-ar putea rezolva pe loc, spune ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu.

„Mecanismul de feedback al pacienţilor este o chestiune pe care noi o discutăm în România de când eu eram în anul doi de studenţie. În acest an îl implementăm. Intenţia noastră este aceea de a deveni operaţional din luna aprilie. Asta înseamnă că tot ceea ce va fi semnalat de pacienţi, care vor primi un formular la externarea dintr-un spital sau la finalul serviciului medical pe care îl primesc, va fi analizat de consiliile etică care se vor constitui în spitale; unele dintre ele (consilii - n.r.) le-au şi constituit, sunt deja operaţionale", a declarat Bănicioiu, la evenimentul de lansare a Raportului pentru Sănătate, organizat de Alianţa Pentru Sănătate din România, scrie Mediafax.ro.

Ministrul Sănătăţii a adăugat că problemele, odată semnalate, vor putea fi rezolvate pe loc. „Lucrurile semnalate se pot rezolva acolo. Sunt convins că acest mecanism va duce la îmbunătăţirea calităţii actului medical", a mai spus Bănicioiu.

Cu acelaşi prilej, preşedintele Alianţei pentru Sănătate din România, Cristian Hotoboc, a propus semnarea unui pact pentru sănătate pe 10 ani.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Pompierii au intervenit la stingerea a trei incendii de vegetație uscată în ultimele 24 de ore

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.