TNL Botoșani la Sighetu Marmației: „Spune-i parlamentarului tău: NU – Roșia Montană”

TNL Botoșani la Sighetu Marmației: „Spune-i parlamentarului tău: NU – Roșia Montană”

În perioada 27-29 septembrie 2013, 250 de tineri liberali din toată țara, s-au aflat la Sighetu Marmației, unde a avut loc Școala Politică ”Gheorghe I. Brătianu” și întâlnirea conducerii TNL.

În cadrul ședinței Biroului Permanent Național au fost luate în discuție principalele teme de pe agenda publică, cea mai stringentă fiind cea referitoare la Proiectul Roșia Montană. În urma dezbaterilor, BPN al TNL a adoptat prin vot Rezoluția ”Spune-i parlamentarului tău: NU – Roșia Montană”.

Prin intermediul Rezoluției, tinerii liberali cer tuturor parlamentarilor, indiferent din ce partid fac parte, să voteze împotriva Proiectului Roșia Montană. De asemenea, TNL cere sprijinul cetățenilor, pe care îi îndeamnă să le transmită parlamentarilor, din circumscripția în care locuiesc, să voteze Nu- Roșia Montană. Cetățenii pot face acest lucru prin intermediul platformei www.facebook.com/spuneparlamentaruluitauNUrosiamontana.

„Tineretul Național Liberal dorește să conștientizeze toți parlamentarii, indiferent de  partidul  din  care  fac  parte, că Proiectul Roșia Montană NU este oportun în condițiile sociale, economice și tehnologice actuale, drept urmare NU reprezintă un răspuns pentru niciuna dintre problemele reale ale locuitorilor din Roșia Montană. De aceea, tineretul liberal din Botoșani este alături de filiala națională pentru a demara demersurile necesare pentru a convinge cât mai mulți parlamentari de la celelalte partide că trebuie să voteze NU – Roșia Montană”, a declarat Lucian Diac-Milatinovici, președintele Organizației Județene TNL Botoșani.

Tinerii parlamentari liberali au primit de la cetățeni o seamă de solicitări privind respingerea Proiectului Roșia Montană. Drept urmare, Tineretul Național Liberal declară public, pe această cale, că reprezentanții săi în Parlamentul României vor vota împotriva Proiectului de lege Roșia Montană

Pentru ca votul din Parlament asupra Prioiectului de lege Roșia Montană să reflecte cu adevărat doleanțele opiniei publice, Tineretul Național Liberal solicită cetățenilor să transmită în mod public parlamentarilor din circumscripția lor să voteze NU- Roșia Montană.

În acest sens, TNL a creat o platformă de comunicare on-line, dedicate tuturor cetățenilor care sunt împotriva aprobării de către Parlamentul României a Proiectului Roșia Montană www.facebook.com/spuneparlamentaruluitauNUrosiamontana prin intermediul căreia ei pot transmite parlamentarilor să voteze împotriva Proiectului Roșia Montană.

 

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Sancțiuni de peste 6.000 de lei în urma unor controale ale Serviciului de Investigare a Criminalității Economice

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.