Soluțiile USL pentru relansarea economică: scutirea de impozitare a dividendelor reinvestite și reducerea CAS-ului datorat de angajator

Soluțiile USL pentru relansarea economică: scutirea de impozitare a dividendelor reinvestite și reducerea CAS-ului datorat de angajator

USL propune un model de dezvoltare funcţional, ancorat în instituţiile economiei de piaţă şi bazat pe surse sustenabile de creştere: reducerea treptată în următorii 4 ani, a CAS-ului datorat de angajator cu 5 puncte procentuale, concomitent cu creșterea progresivă, până în anul 2016, a salariului minim pe economie până la 1.200 RON.

În cursul zilei de ieri, cei trei candidați USL din Municipiul Botoșani, Mihai Baltă, Tamara Ciofu și Viorel Grigoraș au efectuat o vizită la întreprinderea de tricotaje Jatex din Municipiul Botoșani.

În cadrul vizitei, candidații au avut o discuție liberă, atât cu cei din conducerea societății, cât și cu cei aproximativ 200 de angajați ai întreprinderii, ocazie cu care au prezentat câteva dintre direcțiile programului de guvernare pe care îl propun botoșănenilor dacă vor câștiga alegerile, printre care sprijinirea IMM-urilor.

”Este importantă capitalizarea fondului de garantare pentru IMM-uri, sprijinirea IMM‐urilor aflate în dificultate din cauza crizei economice, prin instituirea unei scheme de ajutor de stat care să includă și folosirea fondurilor europene”, a precizat candidatul USL la Senat pe Colegiul 3, Viorel Grigoraș.

Societatea Jatex Botoşani, are ca obiect de activitate producerea şi comercializarea de tricotaje pentru adulţi şi copii. Principalele venituri provin din relaţiile comerciale cu partenerii străini, produsele fiind livrate în Anglia, Franţa și Germania.

O altă problemă identificată de candidații USL este lipsa facilităților oferite de stat pentru sprijinirea dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii. Una dintre soluțiile propuse de candidatul USL pe Colegiul 5 la Camera Deputaților, Mihai Baltă, este scutirea de impozitare pe o perioadă de 5 ani a dividendelor reinvestite în utilaje, echipamente tehnologice și cercetare‐dezvoltare - inovare.

De asemenea, programul USL cuprinde reducerea generală a impozitării, coroborată cu simplificarea sistemului de taxe. ”Aceste măsuri vor avea în primul rând efecte pozitive asupra bugetului de stat, prin reducerea evaziunii fiscale și creșterea colectării veniturilor bugetare. Dinamizarea mediului de afaceri, precum și sporirea competitivității fiscale a acestuia vor fi urmări firești ale implementării măsurilor avute în vedere”, a declarat doamna doctorița Tamara Ciofu, candidata USL Botoșani pe Colegiul 6 la Camera Deputaților.

USL propune un model de dezvoltare funcţional, ancorat în instituţiile economiei de piaţă şi bazat pe surse sustenabile de creştere: reducerea treptată în următorii 4 ani, a CAS-ului datorat de angajator cu 5 puncte procentuale, concomitent cu creșterea progresivă, până în anul 2016, a salariului minim pe economie până la 1.200 RON.

 

În cursul zilei de ieri, cei trei candidați USL din Municipiul Botoșani, Mihai Baltă, Tamara Ciofu și Viorel Grigoraș au efectuat o vizită la întreprinderea de tricotaje Jatex din Municipiul Botoșani.

 

În cadrul vizitei, candidații au avut o discuție liberă, atât cu cei din conducerea societății, cât și cu cei aproximativ 200 de angajați ai întreprinderii, ocazie cu care au prezentat câteva dintre direcțiile programului de guvernare pe care îl propun botoșănenilor dacă vor câștiga alegerile, printre care sprijinirea IMM-urilor.

 

”Este importantă capitalizarea fondului de garantare pentru IMM-uri, sprijinirea IMMurilor aflate în dificultate din cauza crizei economice, prin instituirea unei scheme de ajutor de stat care să includă și folosirea fondurilor europene”, a precizat candidatul USL la Senat pe Colegiul 3, Viorel Grigoraș.

 

Societatea Jatex Botoşani, are ca obiect de activitate producerea şi comercializarea de tricotaje pentru adulţi şi copii. Principalele venituri provin din relaţiile comerciale cu partenerii străini, produsele fiind livrate în Anglia, Franţa și Germania.

 

O altă problemă identificată de candidații USL este lipsa facilităților oferite de stat pentru sprijinirea dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii. Una dintre soluțiile propuse de candidatul USL pe Colegiul 5 la Camera Deputaților, Mihai Baltă, este scutirea de impozitare pe o perioadă de 5 ani a dividendelor reinvestite în utilaje, echipamente tehnologice și cercetaredezvoltare - inovare.

 

De asemenea, programul USL cuprinde reducerea generală a impozitării, coroborată cu simplificarea sistemului de taxe. ”Aceste măsuri vor avea în primul rând efecte pozitive asupra bugetului de stat, prin reducerea evaziunii fiscale și creșterea colectării veniturilor bugetare. Dinamizarea mediului de afaceri, precum și sporirea competitivității fiscale a acestuia vor fi urmări firești ale implementării măsurilor avute în vedere”, a declarat doamna doctorița Tamara Ciofu, candidata USL Botoșani pe Colegiul 6 la Camera Deputaților.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Atenție! Nova Apaserv va restricționa furnizarea apei din cauza unei avarii produse la Leorda. Vezi detalii!

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.