Senatorul Doina Federovici a preluat conducerea organizației PSD Botoșani

Senatorul Doina Federovici a preluat conducerea organizației PSD Botoșani

Senatorul Doina Federovici a fost desemnată joi, în cadrul Comitetului Executiv Național al PSD, să preia funcția de președinte interimar al Organizației PSD Botoșani după ce Ovidiu Portariuc și-a depus demisia ca urmare a pierderii alegerilor pentru Primăria Municipiului Botoșani.
 
Noul președinte al social democraților botoșăneni apreciaza gestul onorabil al domnului Ovidiu Portariuc și îl consideră unul de responsabilitate și maturitate politică.
 
„Voi colabora, ca și până acum, foarte bine și în strânsă legătură cu distinșii mei colegi parlamentari, cu domnul președinte al Consiliului Județean, cu toți aleșii locali - primari, viceprimari, consilieri locali- cu președinții de organizații și nu în ultimul rând cu fiecare membru de partid în parte deoarece ei sunt adevarată forță care dau putere acestui partid și, doar împreună cu domniile lor putem forma acea echipa unită, solidară, care a performat și va performa la Botoșani”, a declarat noul președinte al PSD Botoșani.
 
Doina Federovici a mai subliniat că în perioada următoare principala prioritate a organizației va fi de a realiza un proiect de guvernare pentru județul Botoșani care să fie inclus în programul viitorului Guvern PSD în cazul în care acest partid va câștiga alegerile parlamentare din noiembrie 2016.
 
„Începând chiar de astăzi voi lucra cu colegii mei pentru realizarea unui proiect de guvernare pentru Botoșani care să conțină obiectivele de interes major pentru botoșăneni, atât la nivel de județ, cât și la nivelul fiecărei localități. Toate aceste obiective vor fi înaintate conducerii centrale a PSD pentru a fi incluse în programul viitorului Guvern social-democrat pe care sperăm să-l putem forma după alegerile generale din acest an. Țin foarte mult ca prioritățile botoșănenilor să se afle pe masa viitorului guvern PSD”
, a subliniat Doina Federovici.

Stirea anterioara

A început să-şi renoveze casa, dar, când a dărâmat un perete, a descoperit grozăvia! - FOTO

Stirea Urmatoare

WhatsApp introduce o nouă funcție. La ce va folosi Hidden Group

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.