Guvernare pentru Botoşani: Premierul Ponta alocă bani pentru asfaltarea Ibăneştiului

Guvernare pentru Botoşani: Premierul Ponta alocă bani pentru asfaltarea Ibăneştiului

PSD Botoşani anunţă că Guvernul Ponta a alocat fondurile necesare demarării lucrărilor la infrastructura comunei Ibăneşti, astfel că la mijlocul săptămânii trecute s-a turnat primul strat de asfalt în comună.

Cei doi kilometri de drum ce leagă drumul judeţean 291 D de centrul comunei Ibăneşti vor fi complet asfaltaţi până la sfârşitul săptămânii viitoare.

“Afaltarea tronsonului de drum ce leagă centrul Ibăneştiului de drumul judeţean este un obiectiv important. Doar o parte din comună avea acces la drumuri asfaltate, ceea ce era o problemă. De exemplu, ca să ajungă la cele două şcoli din comună, elevii nu mai sunt nevoiţi să meargă prin noroi şi praf”, a declarat vicepreşedintele PSD, Doina Federovici.

Fondurile necesare modernizării drumului ce leagă centrul comunei Ibăneşti de drumul judeţean 291 D au fost acordate prin intermediul ordinului vicepremierului Liviu Dragnea, privind aprobarea listei obiectivelor de investiţii prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală, pentru judeţul Botoşani.

“Până acum, judeţul Botoşani a primit prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală, pentru anul 2014, aproape 45 de milioane de lei, în trei tranşe. Cu aceşti bani asfaltăm şi modernizăm drumuri, extindem sisteme de apă şi canalizare din tot judeţul. Asta înseamnă Guvernare pentru Botoşani, guvernare în interesul cetăţeanului. Guvernul Ponta este în acest moment guvernul care a alocat cele mai multe fonduri pentru Botoşani. Fiecare promisiune a lui Victor Ponta făcută în faţa botoşănenilor a fost respectată”, a declarat deputatul de Dorohoi şi preşedintele PSD Botoşani, Andrei Dolineaschi.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

PSD-iștii și-au depus candidaturile la Consiliul Județean. Vezi lista completă

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.