Comunicat de Presă al Comisiei de Politică Externă a TNL în urma declarațiilor președintelui sârb Tomislav Nikolić

Comunicat de Presă al Comisiei de Politică Externă a TNL în urma declarațiilor președintelui sârb Tomislav Nikolić

Tineretul Național Liberal își exprimă îngrijorarea față de situația românilor din Valea Timocului, în urma declarațiilor preşedintelui sârb Tomislav Nikolić acordate după întâlnirea cu înaltul comisar OSCE pentru minorităţi Knut Vollebaek.

Înaltul Comisar pentru Minorităţi Naţionale al OSCE, Knut Vollebaek, a efectuat recent o vizită în Serbia pentru a analiza respectarea drepturilor minorităților naționale, ocazie cu care s-a întâlnit atât cu lideri ai semnificativei comunități de români timoceni, cât și cu autoritățile de la Belgrad. În urma acestei întâlniri, președintele sârb a afirmat că „vlahii” trebuie să își standardizeze limba „cu sprijinul activ al statului sârb”.

Tineretul Național Liberal consideră că declarațiile președintelui Serbiei sunt regretabile și contravin principiului liberei auto-identificări a persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale. De asemenea, orice inițiativă care promovează distincția artificială dintre „vlah” și „român” este o eroare care vine în contradicție cu criteriile politice pe care o țară care dorește să adere la Uniunea Europeană trebuie să le îndeplinească.

Reprezentanții românilor din Valea Timocului i-au transmis Înaltului Comisar pentru Minorităţi Naţionale al OSCE, Knut Vollebaek, că nu există progrese din partea autorităților sârbe în privința asigurării drepturilor minorității române. Acestea ar fi trebuit realizate prin implementarea de către Serbia a Protocolului Comisiei Mixte România-Serbia semnat la Bruxelles, la 1 martie 2012 și a aspectelor convenite ulterior la Haga, în octombrie 2012.

Tineretul Național Liberal consideră că autoritățile din Serbia trebuie să ofere românilor din Timoc aceleaşi drepturi de care se bucură comunitatea sârbilor în România. De asemenea, TNL solicită autorităților române să rămână în permanent contact cu liderii românilor din Timoc, dar și cu autoritățile de la Belgrad și cu Înaltul Comisar pentru Minorităţi Naţionale al OSCE, Knut Vollebaek, pentru ca soluțiile deja identificate să fie puse în practică.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Telefonul înregistrează tot ce vorbim, fără să știm. Metoda simplă prin care poți dezactiva microfonul mobilului

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.