Veste bombă pentru fumători: „Singura lege împotriva fumatului zace în Parlament”

Veste bombă pentru fumători: „Singura lege împotriva fumatului zace în Parlament”

România nu a adoptat nicio măsură împotriva fumatului, aşa cum a recomandat Consiliul Uniunii Europene. A rămas printre singurele ţări în care încă se mai poate fuma în spaţiile publice. "Nu există nicio lege care să interzică fumatul de la 1 ianuarie 2013. Singura lege împotriva fumatului zace în Parlament", a declarat Magdalena Ciobanu, medic în cadrul Institutului de Pneumologie Marius Nasta.

Potrivit unei recomandări a Consiliului Uniunii Europene din 2009, toate ţările UE trebuie să pună în aplicare legile respective pentru a proteja pe deplin cetăţenii UE împotriva expunerii la fumul de tutun în spaţiile publice închise, la locurile de muncă şi în mijloacele de transport public până în acest an. Termenul limită a fost 30 noiembrie 2012.

Doar Belgia, Cipru, Grecia, Ungaria, Irlanda, Letonia, Lituania, Luxemburg, Polonia, Slovacia, Spania, Regatul Unit şi Bulgaria au introdus o interdicţie totală a fumatului în spaţiile publice închise.

"În România nu se va întâmpla nimic de 1 ianuarie 2013. A fost o neînţelegere. Recomandarea Consiliului nu a fost obligatorie. Nu există nicio lege în acest sens. Singura lege împotriva fumatului zace în Parlament. Este vorba de proiectul doamnei Manuela Mitrea care a fost adoptat de Senat", a precizat medicul Magdalena Ciobanu, coordonator al Programului Naţional Stop Fumat.

Cât despre noua lege care ar interzice fumatul în taxi, maşini de serviciu, parcuri pentru copii sau universităţi din toate ţările din comunitate, medicul Magdalena Ciobanu a precizat că a existat o neînţelegere. "În aceeaşi zi au fost transmise mai multe comunicate. Nu era vorba că va fi interzis fumatul ci că a expirat termenul limită la care fiecare ţară trebuia să ia măsuri. Însă vorbim de o recomandare, nu de o obligaţie", a explicat Magdalena Ciobanu pentru REALITATEA.NET.

Cu toate acestea, medicul precizează că va trebui ca România să se alinieze cerinţelor Uniunii Europene şi să ia măsuri. "E jenant că nu s-a luat nicio măsură până acum", a completat medicul.

Singura lege în vigoare în România este Legea nr.349 din 6 iunie 2002, pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun, iar textul actului este publicat în M.Of. nr. 435/21 iun. 2002.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Horoscopul săptămânii 13 - 19 mai. Patru zodii vor reuși să nu își mai facă griji cu privire la viitor

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.