O fată de 16 ani a murit la o petrecere pe care a organizat-o acasă. Detalii din ancheta polițiștilor

O fată de 16 ani a murit la o petrecere pe care a organizat-o acasă. Detalii din ancheta polițiștilor

O adolescentă de 16 ani a fost găsită fără suflare în camera sa, chiar în timpul unei petreceri pe care o organizase împreună cu alți tineri cu vârste cuprinse între 16 si 19 ani.

Potrivit surselor din anchetă, întâlnirea tinerilor a fost stropită cu mult alcool. Surse din ancheta vorbesc de bidoane de bere și sticle de Jagger pe care l-au găsit în locuință. Potrivit surselor Antena 3 CNN, tânăra este fiica unei profesoare de engleză. Chiar mama ei a fost cea care a anunțat la 112 nenorocirea.

Un echipaj medical a ajuns la fața locului, dar, din păcate, în ciuda manevrelor de resuscitare a fost constatat decesul tinerei. Pe trupul neînsuflețit transportat la serviciul de medicină legală nu au fost găsite urme de violență.

În cauză a fost deschis dosar penal pentru ucidere din culpă.

Legiștii nu au întocmit însă până la acest moment un raport și nu se știe exact cauza morții. Cert este că, spun anumite surse, aceasta nu era cunoscută cu afecțiuni medicale.

La data de 14 octombrie a.c., în jurul orei 01:45, polițiștii din cadrul Secției nr.4 de Poliție Ploiești au fost sesizați prin apel 112, de către o femeie din municipiul Ploiești, despre faptul că fiica sa, în vârstă de 16 ani, este posibil decedată în apartament. 

În baza sesizării, polițiștii s-au deplasat la fața locului, din verificări stabilindu-se faptul că în cursul serii, tânăra, ar fi organizat o petrecere la locuința acesteia, împreună cu mai mulți prieteni, cu vârste cuprinse între 16 și 19 ani. La un moment dat, minora s-a retras într-o altă cameră, iar ulterior, prietenii acesteia au constatat că este inconștientă.

La fața locului, s-a deplasat un echipaj medical, care, după efectuarea manevrelor de resuscitare au constatat decesul tinerei. La examinarea vizuală a trupului, nu au fost identificate urme vizibile de violență. Cadavrul a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Prahova în vederea efectuării necropsiei. 

În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.

Stirea anterioara

Fructul de toamnă cu multiple beneficii pentru vedere, digestie şi sistemul imunitar. Este plin de vitamine și antioxidanți

Stirea Urmatoare

AJOFM Botoșani pregătește prima Bursă a locurilor de muncă din anul 2024. Vezi detalii!

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.