Inspecția tehnică periodică (ITP) ar putea fi efectuată și în afara României. Țările în care ar fi posibilă

Inspecția tehnică periodică (ITP) ar putea fi efectuată și în afara României. Țările în care ar fi posibilă

Inspecția tehnică obligatorie (ITP) pentru autovehicule ar putea fi posibilă și în alte țări, nu doar pe teritoriul României.

Un proiect de lege, care va fi discutat în perioada următoare, îi va scuti pe românii aflați în afara țării să se deplaseze cu mașina proprie la fiecare doi ani în România doar pentru ITP. În prezent, legislația în vigoare stabilește că inspecțiile tehnice periodice se efectuează de firme care dețin stații autorizate de Regia Autonomă „Registrul Auto Român” (RAR) pe teritoriul întregii țări, scrie profit.ro.

Prețurile pentru ITP la autoturisme variază între 100 și 180 lei, iar inspecția trebuie efectuată o data la fiecare 2 ani pentru autoturismele personale și comerciale, iar la 6 luni pentru autovehiculele de transport public. Conducerea unui autovehicul cu limita de valabilitate a ITP expirată este sancționată cu amendă de până la 700 lei. Integral pe Money.ro

Stirea anterioara

A început să-şi renoveze casa, dar, când a dărâmat un perete, a descoperit grozăvia! - FOTO

Stirea Urmatoare

Cosmin Andrei: „Candidez pentru a finaliza toate investițiile începute și pentru a continua dezvoltarea orașului nostru împreună cu botoșănenii”

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.