GRAV! Un mire a ajuns la spital cu coloana fracturată, după ce prietenii l-au aruncat şi nu l-au mai prins

GRAV! Un mire a ajuns la spital cu coloana fracturată, după ce prietenii l-au aruncat şi nu l-au mai prins

Un mire s-a ales cu coloana fracturată în două locuri după ce câțiva nuntași l-au luat pe sus, l-au aruncat şi nu l-au mai prins, în Băile Felix.

Totul s-a întâmplat vineri seara la o sală de nunți din stațiunea Băile Felix, la scurt timp după dansul mirilor.

Liviu Filimon, în vârstă de 31 de ani, a fost luat de prieteni, chiar în mijlocul sălii, şi după ce l-au aruncat în sus nu l-au mai prins cum trebuie, acesta căzând pe spate.

Grav este că după incident nuntașii l-au luat de mâini şi picioare şi l-au așezat pe scaun, înrăutățindu-i şi mai mult starea.

Potrivit presei locale, pentru că mirele nu îşi mai simțea picioarele la faţa locului a fost chemată o ambulanță care l-a transportat la Spitalul Județean de Urgență din Oradea, urmând a fi supus mai multor investigații de specialitate.

Din primele informaţii, mirele ar fi suferit răni grave la două vertebre. Urmare acestui incident, tânărul a contactat un avocat şi se gândește să îi de în judecată pe cei care i-au stricat nunta şi i-au pus în pericol sănătatea şi viaţa.

„Am luat legătura cu un avocat, însă mă gândesc pe mai departe ce voi face”, a declarat tânărul sursei citate.

Stirea anterioara

Primele simptome COVID la copii. Medicul pediatru Mihai Craiu, despre cele trei semne la care trebuie să fie atenți părinții

Stirea Urmatoare

Alertă în sistemul bancar. Un virus a afectat mii de telefoane Android

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.