Avionul va deveni mai ieftin decât trenul pe ruta Iaşi – Bucureşti

Avionul va deveni mai ieftin decât trenul pe ruta Iaşi – Bucureşti

Oficialii Blue Air au anunţat recent că vor opera zboruri între Iaşi - Bucureşti şi retur din această toamnă, pe o rută pe care Tarom deţine monopolul în acest moment. Anunţul a fost de natură să genereze un „război“ al ofertelor şi contra-ofertelor.

La începutul lunii iulie, oficialii companiei Blue Air au făcut public faptul că vor opera câte două zboruri zilnic pe ruta Iaşi - Bucureşti, începând din data de 25 octombrie. În plus, au anunţat că preţul unui bilet dus-întors va porni de la preţul de 82 de euro, pentru cursele inaugurale, mult sub oferta concurentului Tarom la acea dată, cifrată în jurul valorii de minim 153 de euro. La scurt timp după anunţul Blue Air, cei de la Tarom au venit cu o contra-ofertă, făcând public faptul că pun la dispoziţie bilete dus-întors la preţul de 79 de euro. Integral în Adevărul

Stirea anterioara

Temperaturi de 35-36 de grade și ploi sporadice la nivelul întregii țări, în intervalul 3-16 august

Stirea Urmatoare

Sancțiuni de peste 6.000 de lei în urma unor controale ale Serviciului de Investigare a Criminalității Economice

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.