Trimite stirea ta ! redactie@ziarebotosani.ro

DorohoiNews.ro
ZiareBotosani.ro
DorohoiNews.ro
Șeicii sunt înnebuniți după Inna. Arabii i-au îndeplinit toate condițiile româncei, doar ca să le cânte

Șeicii sunt înnebuniți după Inna. Arabii i-au îndeplinit toate condițiile româncei, doar ca să le cânte

Adaugat pe 23 Noi 2015
Categorie : Monden

Inna va primit un onorariu record în urma unui show pe care-l va susţine la Doha, în această săptămână. De asemenea, ea va beneficia acolo de cele mai bune condiţii de cazare.

Inna rămâne, fără îndoială, una dintre puţinele noastre artiste cu mare căutare peste hotare. Vedeta străbate “lumea-n lung şi-n lat”, pentru a onora toate joburile şi-şi îngroaşă substanţial veniturile. Abia ce a cântat weekendul trecut, în Polonia, acolo unde a susţinut două concerte, la Varşovia şi Radom, iar artista va zbura din nou peste hotare. De data aceasta, tocmai în Doha, acolo unde este aşteptată cu nerăbdare de şeicii arabi. Aceştia au făcut cam tot ce au putut, pentru ca românca să le cânte, aşa cum a făcut-o şi în urmă cu câţiva ani, când pur şi simplu i-a vrăjit. Mai precis, organizatorii i-au îndeplinit toate dorinţele, astfel că Inna va beneficia, pe lângă un onorariu record (aproximativ 30.000 de euro), şi de un “zbor” la business class, şi de cazare la unul din cele mai luxoase hoteluri din Doha.

La câteva zile după ce se va întoarce din Qatar, vedeta va ajunge din nou în Chile, una din ţările unde pare că se simte cel mai bine, pentru o serie de concerte şi un turneu de promovare a noului album.

Respectă legile islamice
Inna a mai cântat la Doha şi în urmă cu câţiva ani, de unde s-a şi întors cu o serie de cadouri costisitoare. Vedeta a respectat legile islamice, adoptând o ţinută decentă şi o coafură simplă, cu un machiaj cât mai natural, aşa cum de altfel intenţionează să procedeze şi de această dată. Sursa: libertatea.ro


DorohoiNews.ro


ZiareBotosani.ro

Monden: Alte articole din aceasta categorie