Chef Foa, simpaticul jurat de la Masterchef, a început să lucreze de la 18 ani și ne-a vorbit despre începuturile în bucătărie, cum și-a descoperit pasiunea pentru gătit și drumul pe care l-a parcurs până să lucreze pentru unele dintre cele mai mari lanțuri de catering, inclusiv pentru Jamie Oliver, dar și într-un restaurant cu stele Michelin.

Pasiunea pentru gătit ai moștenit-o de la mama ta, dar nu ești singurul – mai ai doi frați care, de asemenea, sunt bucătari. Povestește-ne cum era în copilărie și cine dintre voi a fost primul care a intrat în bucătărie. Îți mai amintești care a fost primul fel de mâncare pregătit de tine, de voi?

Da, mama e gospodina supremă, așa îmi place să o etichetez, dar și tatăl meu gătește. El are o răbdare, o meticulozitate incredibilă în a tăia legumele. Și frații mei gătesc, toți suntem bucătari. Nu ne-am propus lucrul acesta, așa s-a întâmplat. Am început să gătim de mici, de nevoie, când rămâneam singuri acasă. Cartofi prăjiți cu ouă ochiuri au fost primul preparat, dacă îmi amintesc bine, sau clătitele, crêpes suzette, cele subțiri. Găteam și prin vecini, prietenii mei cu care am lucrat ani de zile în bucătărie și cu care gătesc și acum.

Ai inventat atunci vreun fel de mâncare, ceva ce nu învățaseși de la mama ta? Ce-ți plăcea să mănânci în copilărie și continui să gătești și acum, la tine acasă?

Copilăria mea este mult diferită față de copilăria de astăzi. Cunosc copii care butonează telefonul de la un an de zile; ei au acces la cu totul altceva decât aveam eu. Când eram mic, 5-6 ani, mai mult reproduceam ce vedeam la mama, încercam să fac ce gătea ea, pentru că stăteam pe lângă ea, atras de mirosuri, de culori, de curiozitatea de a afla ce se întâmplă cu preparatul pe care îl făceam împreună, cu ingredientele luate de la piață, legumele cumpărate de mine, carnea de mama. Curiozitatea asta te împinge la multe lucruri și, dacă ești atras de ce se întâmplă, te implici, iar când te implici, iese ceva bun, în principiu, la ceaun.

Îmi imaginez că tatăl vostru a fost un răsfățat, cu atâția bucătari în casă! Cum a fost, v-a sprijinit în practicarea acestei profesii sau își dorea ca fiii lui să îmbrățișeze alte profesii?

Și tata gătește, dar el este răsfățat de mama cel mai mult. Eu am început să muncesc de la 18 ani și până atunci n-am gătit acasă pentru familie, pentru ai mei, căci găteau ei. Eu găteam la locul de muncă, asta dacă nu spălam chedere de frigidere sau nu dădeam cu buretele de sârmă pe tigăi, ca să le curăț. Până am ajuns să gătesc, a trecut ceva vreme și am trecut prin diverse etape. Știi cum se zice, cizmarul n-are cizme, bucătarul e mort de foame, căci nu are mâncare în frigider. Pe atunci, eram toată ziua la muncă și nu găteam acasă. Acum, de când cu copiii, gătesc zilnic, îi răsfăț cu preparate.

Care a fost cea mai mare provocare, dar și cea mai mare teamă a ta când te-ai apucat de meseria asta? Au fost momente când ai muncit, poate, zi lumină, și nu se ivea luminița de la capătul tunelului?

Au fost foarte multe momente în care am dormit la muncă și am făcut heirup-uri. Lucrurile nu au fost atât de ușoare, nu aveai atât de multe la dispoziție, acces la informație, acces la ingrediente, și atunci trebuia să devii creativ și dispus să te adaptezi și să găsești soluții. Nu-mi făceam griji că nu pot duce la bun sfârșit sarcinile, pentru că știam pe cine mă bazez; întotdeauna pe echipă, pentru că fără echipă nu faci treabă. Am avut și momente cu emoții și tot soiul de probleme apărute, dar peste care s-a trecut repede, pentru că în fața clientului totul trebuie să fie minunat, chiar dacă în spatele cortinei se întâmplă tot soiul de urgențe, situații extreme, probleme care au nevoie de soluții. Citește mai mult pe viva.ro!