Tragedie la Dorohoi! Femeie găsită decedată în interiorul unei case cuprinse de flăcări - FOTO

Tragedie la Dorohoi! Femeie găsită decedată în interiorul unei case cuprinse de flăcări - FOTO

Pompierii dorohoieni au fost solicitați sâmbătă, 9 decembrie 2023, în jurul orei 21:00, pentru a interveni pe strada Cronicar Neculce din Dorohoi.

La locul indicat s-au deplasat două autospeciale cu apă şi spumă din cadrul Detașamentului de Pompieri Dorohoi. La sosirea gărzii de intervenție, incendiul se manifesta într-o cameră și un hol al locuinței, cu posibilitate de extindere.

Pompierii militari au localizat incendiul și au intervenit imediat pentru stingerea acestuia în limitele găsite. Totodată, pompierii au scos din casă trei butelii, reușind astfel să prevină o explozie. La fața locului a ajuns un echipaj de ambulanță din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță Botoșani, dar și echipaje ale Poliției, Jandarmeriei, Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență, Poliției Locale și un echipaj DelGaz Grid.

Din păcate, pompierii au găsit în casă o femeie, în vârstă de 69 de ani, decedată. Conform proprietarilor aceasta nu avea domiciliul acolo ci doar avea grijă de casă. Cauza proibabilă a izbucnirii incendiului este jar căzut din sobă pe materiale combustibile.

Sursa: DorohoiNews.ro

Stirea anterioara

Bărbat sancționat pentru transport public neautorizat la Botoșani

Stirea Urmatoare

Atenție! Nova Apaserv va restricționa furnizarea apei din cauza unei avarii produse la Leorda. Vezi detalii!

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.