Trimite stirea ta ! redactie@ziarebotosani.ro

ZiareBotosani.ro
DorohoiNews.ro
Toastmasters Botoşani a evaluat discursurile celor mai influenţi oameni de afaceri din România

Toastmasters Botoşani a evaluat discursurile celor mai influenţi oameni de afaceri din România

Adaugat pe 07 Iul 2015
Categorie : Local

În cadrul celui mai cunoscut eveniment de afaceri din Moldova, membrii Toastmasters Botoşani au fost evaluatori de discurs. Evenimentul s-a desfăşurat în Iaşi, la Centrul de Conferinţe Palas în perioada 1 – 2 iulie 2015.

Toastmasters România a fost invitat special al evenimentului, rolul membrilor prezenţi fiind de a evalua discursurile invitaţilor. Aceste evaluări au rolul de a oferi feedback constructiv vorbitorilor pentru a-i ajuta să-şi îmbunătăţească abilităţile de vorbit în public. Gazdele evenimentului au fost Mihaela Tatu şi Călin Iepure, membri Toastmasters.

Printre invitaţii evenimentului s-au numărat Marius Ghenea sau Dragoş Anastasiu.

Din partea Toastmasters Botoşani au fost 4 membri, printre care preşedintele, vicepreşedintele pe educaţie şi vicepreşedintele pe relaţii publice. Aceştia au făcut echipă cu alţi membri Toastmasters din Iaşi, Cluj, Timişoara, Oradea şi Satu Mare.

Toastmasters Botoşani s-a deschis în aprilie 2015. Întâlnirile clubului din Botoşani se organizează încă din octombrie 2014 la Sala de Lectura a Bibliotecii judeţene „Mihai Eminescu” din Botoşani începând cu orele 19:00.

La intâlniri sunt invitaţi să participe toţi cei interesaţi de leadership, vorbit în public şi dezvoltare personală iar accesul este gratuit.



ZiareBotosani.ro

Local: Alte articole din aceasta categorie