Prefectul Adrian Constantinescu a făcut primele evaluări ale pagubelor produse de grindină

Prefectul Adrian Constantinescu a făcut primele evaluări ale pagubelor produse de grindină

Prefectul Adrian Constantinescu s-a deplasat ieri, 16 iulie, în judeţ pentru a sta de vorbă cu oamenii ale căror gospodării au fost afectate de grindina căzută noaptea trecută.

În doar 10 minute bucăţile de gheaţă ce au ajuns şi de mărimea unui pumn au făcut una cu pământul culturi agricole din opt comune, au stricat acoperişurile a peste 1.000 de case, au omorât animale şi au avariat autovehicule.

Efectele furtunii din noaptea trecută se pot vedea în comunele Ungureni, Vârfu Câmpului, Dângeni, Brăieşti, Cândeşti, Văculeşti, Nicşeni, şi Vlăsineşti. Cea mai afectată pare să fie comuna Ungureni, unde peste 800 de case au fost ciuruite de gheaţă. Multe familii s-au trezit sub cerul liber după trecerea furtunii, ţigla şi plăcile de azbest căzând cu totul de pe case şi lăsând doar bârnele de susţinere a acoperişurilor, scrie botosaninews.

Din primele evaluări făcute la nivelul judeţului de către comitetele locale pentru situaţii de urgenţă, gheaţa a făcut pagube în aproape 1.500 de gospodării şi a afectat peste 7000 de hectare cultivate.

O mare parte dintre botoşănenii cu casele stricate au contracte de asigurare cu firmele de profil, însă sunt şi mulţi păgubiţi neasiguraţi, sau cu poliţele expirate.

„Fac un apel la firmele de asigurări să respecte legea şi să trimită specialiştii în teritoriu pentru evaluările care se impun. Am discutat cu oameni cărora li s-au închis telefoanele în nas de către asiguratori. Pe o parte dintre aceştia i-am contactat direct şi le-am solicitat promptitudine.”, a explicat prefectul Adrian Constantinescu.

Conform procedurii, o comisie constituită din ordinul prefectului va face o nouă evaluare a daunelor produse. Ulterior, pentru botoşănenii neasiguraţi se va iniţia un proiect de hotărâre de guvern pentru alocarea unui sprijin financiar din fondul de rezervă al guvernului.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Acțiune a polițiștilor Serviciului de Investigare a Criminalității Economice la Cornișa

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.